Octavia Vasile

Portretul unei toamne triste... \"geamat trist de frunza franta\", si noi vom muri precum frunzele vestejite si in urma noastra va ramane acelasi geamat trist de regret ca s-a terminat inainte de a incepe.
Macar ingerii decazuti asculta plansul ploii, plansul nostru.

Nu vad la ce poate ajuta pesimismul... eu cred ca cel mai mult te ajuta realismul...
Eu sper sa nu ne consumam ultimile forte spre acea \"groapa de gunoi\"... mai bine traim nefericiti decat acoperiti de resturile unei omeniri \"alterate\".
Merci pentru comentariu...

Spuneai ca poezia nu se refera la tine... oricum e scrisa cu multa afectivitate.
„De kiki, de miki”... cred ca acest vers iti pune in evidenta furia sau nepasarea... nu-mi dau seama exact dar, desi nu sunt cunintele care se cer de obicei in poezii, aici pun in evidenta foarte bine starea ta si amplifica interpretarea poeziei oferindu-i originalitate... pana la urma folosindu-ne cuvintele noastre putem arata cel mai bine ce simtim.

Aripile se pierd cateodata… chiar si in zbor si sunt purtate de vant pana pe acel altar… al iubirii.
Imi place realismul poeziei.

\"Tarmuri de inimi vibrande”, o metafora foarte expresiva.
Imi amintesti de mare si de de cuplurile care isi traiesc povestea pierzandu-se printre scoicile albe.
Tacerea se ridica mereu si ramane in urma a tot ce a fost candva… doar visele dau viata amintirilor invaluindu-le intr-un aer melancolic
Imi place mult poezia… undeva in spatele ei se vede tristetea… poate un regret…(?)

Din cauza ritmului accelerat de viata, ritm de care nu putem scapa orice am face, ni se pare ca viata noastra se deruleaza mult prea repede. Uneori am impresia ca sar peste anumite lucruri pentru ca nu am timpul necesar de a analiza fiecare detaliu.
Imbatranim? Nu. Ne simtim batrani? Eu zic ca in nici un caz. Daca am avea un ritm lent de viata ne-am gandi prea mult la toate detaliile care o alcatuiesc. Ca batranii.
Toate noutaile care apar ar trebui sa ne faca sa ne simtim mai tineri, nu mai batrani. Atunci cand nu avem timp sa ne oprim asupra elementelor neimportante din viata noastra inseamna ca traim cu adevarat.
E adevarat ca nu mai obisnuim sa facem ce ne placea candva dar noutatile fac parte din viata noastra si daca nu le-am lasa sa intervina ne-am plictisi cu usurinta de tot ce inseamna \"vechi\". Daca \"noul\" nu si-ar face aparitia ne-am putea numi cu adevarat \"batrani\",iubitori de aceleasi vesnice obiceiuri.
Te simti batran atunci cand ai timp sa anlizezi cu atentie anumite aspecte, te simti batran pentru ca modul de gandire ti s-a schimbat si ti se pare mare diferenta dintre ratiunea pe care o ai acum si cea pe care o aveai acum cativa ani.
E normal.Cu totii ne schimbam, gusturile ni se schimba, poate uneori devenim mai lenesi dar asta nu inseamna ca imbatranim. Nu inca, din fericire.
Inca o data nu sunt de acord cu tine... :)

Uneori putem iesi invingatori din acest razboi... Soldatii nu te vor impusca pe la spate cat timp stii langa care soldati sa stai... Fortele probabil ni se diminueaza pe zi ce trece dar atunci cand vrem putem lasa lumea sa cada peste noi iar noi sa ne ridicam din praf mereu cu capul sus.
“razboiul” ne ofera experienta necesara de viata. Ai dreptate, “nu este important ce face războiul pentru noi,
ci mai degrabă ceea ce facem noi pentru el”

Cred ca ne-a indus in eroare: \"Mereu in vise imi apari\".
Ai dreptate, o citire mai atenta a poeziei dezvaluie faptul ca zana nu exista doar in vis.
Eu una imi recunosc greseala.Merci pentru observatie.

Trebuie sa crezi intr-un”candva”. Nu-l lasa sa se piarda in „neantul vesniciei”. Nu va ploua niciodata cu fericire caci fericirea nu cade din cer si oricum fericirea nu se gaseste niciodata in cantitati mari, dar ea poate atinge sufletele insetate cat timp acestea nu isi pierd speranta. Toti vom zbura candva, cu aripile pentru care luptam atata.

Nu lasa viata sa se scurga din tine dar incearca tu sa te strecori printre capcanele ei. Ai iubirea care e cea mai importanta arma asa ca invata sa tragi. Poate valul te va aduce la tarm unde nisipul e fierbinte...si totul e linistit.

Orologiul anunta ora desteptarii dar fiecare desteptare e altfel. Trezeste-te si uita de timp si astfel orologiul se va opri stiind ca bate in zadar. Astfel îi vei putea spune „adio!”.

Daca nu ai observat utimile versuri au o tenta ironica... poate ai dreptate, ma consider oarecum superioara... probabil ca asta doream sa demonstrez.

\"O lacrima imi curge pe obraz\"...de ce mereu exista cate o poveste de iubire imposibila?Cuvantul iubire nu poate aparea singur?Nu poate fi asociat cu altceva?E trist sa vad cum toti aveti o iubire imposibila sau doar neimpartasita...macar aveti ceva...aveti iubirea in sine...purtati in voi un sentiment pe care multi il considera strain ...multi au uitat ce inseamna o iubire,chiar si imposibila...
Spui in textul tau ca cei doi se imbratiseaza si apoi dispar...poate asta e iubirea...o clipa de fericire dupa care ramane fumul...de ce nu ne multumim doar cu atat?

Nu sunt de acord cu:\"io public gunoi in continuare\"...nu stiu daca te ajuta cu ceva dar mie imi place poemul asta...
\"Picuram triumfal pe o podea roasa\"...exprima atat de clar ce simti...
Nu esti singurul...din pacate...

Nevoia de afectiune... hmmm... stiu ca face parte din noi si sunt de acord ca trebuie sa fim inconjurati de oameni la care tinem si care, la randul lor, tin la noi dar in legatura cu partea cealalta a iubirii sunt putin cam sceptica... Omul nu ar mai exista fara iubire?Eu cred ca ar exista in continuare si chiar mai bine... cred ca ar a avea pacea interioara pe care nu o poti dobandi mereu cand iubesti. Gandeste-te la ce duce iubirea... mereu la suferinta... orice ai face duce la suferinta. Stiu ca intre timp apare si fericirea dar aceasta e superficiala pe cand suferinta ramane mereu acolo, undeva si lasa urme adanci.
Sunt cam sensibila la ora asta... :)
Imi place eseul dar nu sunt de acord cu toate ideile tale.
Uneori cred ca viata ar putea fi absolut perfecta fara acest sentiment pentru ca am putea fi cu adevarat independenti daca nu ar exista persoana aceea care ne face sa lasam totul si sa ne aruncam in abis dupa ea.
Nevoia de afectiune... gandeste-te... tot o nevoie ramane... si daca nu poate fi satisfacuta...
Citeste \"Jegul iubirii\" de pe pagina mea si o sa iti dai seama mai bine ce vreau sa spun.

Frumos eseu... La ce esti student?
Mai vorbim... sper...

Acelasi sadism caracteristic site-ului... care totusi exprima cel mai bine durerea.
As schimba \"ropotul tembel\".
In rest imi place.

Titlul imi place foarte mult:).Daca fac o mica referire la ultimul meu text, greierele screlozat ce fuge dupa cai poate fi omul\"dobitoc\" ce fuge dupa fericire:).
Probabil ca asa cum greierele isi doreste sa fuga in galop si noi ne dorim sa zburam sau sa ne transformam visul in realitate... dar si noi ajungem niste mici greieri screlozati.

Cred ca masura nu este buna, se schimba de la o strofa la alta si sunt prea mari diferentele dintre masura primei strofe si masura celorlalte strofe.
Ultima strofa banuiesc ca doreai sa aiba o rima incrucisata dar nu prea ti-a iesit. \"Norii ne zambeau,/Stele straluceau\",imi plac aceste versuri dar puteai sa amplifici intelesul acestor versuri prin niste metafore.
Incearca sa exprimi ceea ce vrei intr-un mod indirect, nu-ti arunca sentimentele in fata. Oricum este un inceput. Eu iti urez bafta in continuare.

\"Identitatea noastra reala este aceea ca observam\", scuza-ma dar nu inteleg...
A fi constient de ceea ce se intampla nu inseamna a fi fericit.
Nu poti asocia starea de luciditate cu cea de fericire.
Din contra, daca esti nebun si nu-ti sai seama ce se intampla in jurul tau, esti mult mai fericit. parerea mea...

Si am si eu o mare dilema...unde este textul cu limbaj explicit??