Mediu
Prima zăpadă se așterne în suflet și-nghețată inima-mi bate-n uitare. Frigul răzbate nămeții printre vise rătăcite în pustiu. Lumea trece grăbită pe strada întunecată. Pline de gânduri vorbe tăcute se aștern în uitare. Poate mâine, poate niciodată cineva își va aduce aminte de mine... Aștept cu nerăbdare ziua în care valuri de pescăruși vor zbura deasupra mea și marea va fi albastră de fericire.
022.716
0
Stiu cum e sa simti ca zapada se asterne in suflet... si probabil ramane mereu acolo chiar si atunci cand vine vara. Visele sunt mereu ratacite in pustiu pentru a nu le putea atinge... fug de noi si noi mereu suntem in spatele lor, la un pas de ele dar pasul se transforma in mile...
Pastreaza-ti speranta din ultima fraza. Dupa suferinta vine si fericirea. Trebuie doar sa nu te pierzi in trecut.
Imi place textul