Corespondenta

Tu dragul meu, Cand moare o dragoste mare ruptura-i brusca, directa si ireversibila. Doar legatura schioapa se stinge intr-o zgarietura noua, nimic neastepatat si totul previzibil. Uite, daca ne-am gandi fiecare la propria moarte inainte sa adormim, poate am deveni mai buni, mai intelegatori. Sau daca am muri de cate doua ori... Atunci ar dispare egoismul si rautatea, ne-am accepta locul si-am sti sa pretuim prezentul. N-a trecut mult de cand ne intelegeam fara cuvinte, comunicam aproape telepatic, aveam un sens. Acum am ramas goi, suspendati fiecare in lumea lui. Dar ai si tu o parte din vina, ai vazut ce des ma cauta Andrei, ce insistent era. De ce nu veneai tu inaintea lui sa ma inviti? Asa ar fi trebuit. In seara aceea, cand am intrat la Turist, am trecut pe langa tine. Stateati la masa, tu si colegii tai. M-ai vazut, ti-am simtit tresarirea si ai plecat repede ochii. Si ceilalti m-au vazut. Stii ce-ar fi trebuit sa faci? Sa te ridici si sa ma scoti in palme afara din local. Te-as fi urat atunci, dar mai tarziu te-as fi iubit mult mai mult. Tu esti aidoma izvorului de munte, inaintezi mereu captandu-ti forta din propriile caderi. Iti sapi fagasul singur si lasi in urma ta doar amintiri adanci. Iata-ne in sfarsit singuri, inchisi in coala asta de hartie. Esti prizonierul meu! Altadata ma temeam de tine, credeam c-o sa-mi reprosezi greseli, m-as fi simtit penibila sa recunosc. Spune-mi ca-s lasa, egoista, cruda! Orice vei zice, ai dreptate. Insa tu nu mai vorbesti de mult, ti-e greu sa accepti adevarul, te doare. Tocmai tu care-mi cereai odata sa strig timpul deasupra genunii. Acum, cand ne mai intalnim, nu ma privesti desi iti sunt aproape, adanc ascunsa-n mine. Mai stii cand am venit la tine sus, in munti? Erai schimbat, fata iti lumina frumos, aveai privirea deschisa si in sfarsit zambeai... Mi-ai spus atunci ca esti linistit. Nu fericit, doar linistit. Toti gresim, tu dragul meu, mai mult sau mai putin grav. Eu am gresit foarte grav. M-am jucat cu viata si am pierdut. E trist sa te vezi invinsa. Atunci te-am parasit pentru Andrei, ne-am casatorit o luna mai tarziu. Avea apartamente, bani, masini…, tot ce-mi doream eu de la viata. Tu nu stii cum a fost casnicia mea... Ramaneam singura saptamani intregi si te cautam aproape in fiecare seara. Andrei invartea tot felul de afaceri si n-aveam voie sa intreb nimic. Cand am ramas la tine, in noaptea aceea, ma intorceam de la spital. Te-am rugat atat, sa ma tii in brate, sa asteptam zorile impreuna. Aveam febra, cu cateva ceasuri inainte imi provocasem prima intrerupere de sarcina. Nu ti-am zis prin ce-am trecut, nu ma simteam in stare. Plangeam iar tu imi mangaiai parul, cautai cuvinte sa ma linisteasca si n-ai intrebat nimic. Inca mai am cosmaruri, visez instrumentele acelea oribile care mi-au rascolit maruntaiele... Doamne! Apoi a urmat divortul, alt cosmar. Tribunalul cu sala aceea mare, soapte si robe, tarcul pentru condamnati, catuse. Sunt inca vii amenintarile lui. Nu trebuia sa vorbesc, sa cer vreun lucru. Totul apartinea familiei..., chiar si imbracamintea mea. Dupa sentinta te-am cautat din nou, plecase-si insa acasa, in munti. Mi-a fost rusine sa te urmez. Intotdeauna ai fost asa, cand te simteai inselat te retrageai in munte, pe urma unui zvon ce-l auzeai doar tu. Nu…, acum nu mai e nimic de facut. Voi pleca iar tu nu vei schita nici un gest sa ma retii. Meriti mai mult. Te parasesc, prietenul meu trist (a cata oara?) Nenorocul tau a venit in ziua cand m-ai intalnit. Ramai cu bine. MJ