exilați

uneori uitam ne simțeam doar trupurile calde copacii aplecați de viscol seri înfiorate ann îmi umezea buzele vaivai numai ninsoarea disperată îmbrățișările tandre măcinarea […] uneori erau rafale foșnet de crengi șoapta cuvintelor și și nopțile treceau orele prin vise noi la primul ceas perdele opace de zăpadă parcă nu aveam sălaș nici teoreme poate puțin absurd din toate parcă zadarnic […] așa cum vă povesteam trăiam încolăciți totdeauna mâncam biscuiți muiați în ceai o existență acolo