Oancea Sorin

Vara, în fiece vară, îți dau un fulg drept nasture de sidef pentru a-ți aminti că din cer nu vine doar ploaie ploaie ploaie ploaie&raze de soare. Îți dau un abur perfect uscat de

unde să mai ascundem sufletele care ne explodează la cinema underground printre lăzile de filme la care ei nu se uită cărți scrisori poezii anonime! necenzurate! prostii! unde să ne mai

Val peste val peste chip Mișcarea lichidă ascunde În oglinda de moment O fotografie trucată Un clișeu pustiu de viitor Într-un film paralel Din care actorul principal dispare Val cu val în

se mutase într-o cameră încălzită de ochii unui prunc pe la amiază abia trezit din somn pregătindu-se să scâncească mulți ani de acum înainte și noi căutam prin zăpadă urmele pașilor ei

Câmpia verde își flutura iarba în vânt acoperită de pungi goale cu un cap în pământ cu altul în soare între cer și adânc gândul umbrelor-fantomelor despletite în nebunia lor în

se adună norii peste parc lumina unui felinar pâlpâie pe banca mea se face frig câte un strop îmi lovește obrajii îmbujorați de frig caleașca trece cu felinarul spart câinii se agită și o

dragul meu delator mulțumesc pentru că exist te visez ca pe steaua polară în nopțile mele pierdut pe drum totdeauna încercând eșecul cu degetul îl mușc de mână să văd dacă mai respiră dacă

pașii sunt în esența trecerii ține-i în desaga din piept ai grijă de capătul deschis pe acolo ies unde nu înțelegi și noi le zicem întrebări eu îți propun nooisme fătate oricum rămân - pașii se

Am uitat cum se trage la țintă ca o farfurie îndrăgostită de cer murdărită de gălbenuș toamna, în vie, sub norii de fum dim tractoarele putrezite, stafii mecanizate de comunism, boabe de fier

desculț perpetuu prin lâna oii primordiale care paște departe de turmă și nu poate fi numărata când numărăm visele și geloziile pe cărarea neumblată de lupii fetei roșii sau de lupii roșii înșiși

pentru că era cel mai scump căutam mărul prin livadă mai sclipitor decât aurul din plombele tale de înger din firul hărților comorii din paharul libertății vii mă ghidam prin țipătul alb cu

complice la căderea frunzelor de trandafir în lacrimi de remușcare către Dumnezeu îngeri sfinți generația pierdută cântă recviemul trează încercănată încercuită de impostori cerul crapă de

să ne confesăm mediocritatea se transformă în blană caldă ursul erupe sfarâmându-ne trupul în zbieratul de animal alfa ceilalți fug să ne facă altar construind idoli de care ne e milă pentru

Despre gol se spune vanitate, sau absență, sau fotbal, sau ultimul cuvânt, apoi, tăcere, etern, stop. Lamentația durerii... e gol! Abstractul liric... e gol! Sufletul veleitar... e gol

motanul cu zâmbetul de cleștar era un pahar delicios de jocuri surprinzător de acrobatic dansa cu ațele spre cer în gheare moi câteodată cădea cu fața spre pământ adormea așa de obosit de

:cred că sunt mecanism de ceas și tu ești quartz: Marillion cursiv fluviul galben de ficat fript cu vodcă indiferentă fumătoare devine litere unde-s martorii adică apropiații acolo e o pătură

Cântecul libertății mefistofelice se aude până-n Rai. O moluscă terestră se miră de libertatea viermilor în Măr!? Am canonizat nepăsarea, în miriade de poezii miriapode, plecându-ne cu

hai să dăm mâna, pașnic, șoptind: "Ce mai zici, dragoste?", pășim jazz unul spre celălalt pentru că sunt atâtea războaie în care nu lupt atâtea idei pe care nu le știu ideologii care nu m-au

Jonglerul de frunze îmbujorate Cum caruselul le mișcă pe alee Tu vezi acestea-n mine adunate Îmi prinzi din lume pe cornee Albastrul tău murdar de libertate Margine de neputincioasă

Pacea venea ca o cămașă de noapte În dormitorul calm se zbiera În șoaptă cu ochii închiși Neatenți la vise sau realitate Pacea venea ca o cămașă de noapte Peste trupul oricui vroia să se

vorbe goale de miez umplute cu carne amestecată cu roșii proaspete de vară zemoase și castraveți verzi mărunțiți zâmbind superficial către ea și el turbanul serii în orașul aburind parcă stins

Eu descriu o piatră din mine ca un nor de femeie venusiană și mă înec de o lume în alta cu vârfuri de cer și everest cu privirea și auzul blocate de gândul că totuși dragostea e altceva decât

am văzut negenerația tăcând... i-am admirat urletele mimate cu diezi... am călcat pe urmele animalului sfânt... acolo am rămas să-mi cresc fantoma/ am oferit măști alternative, umbrele le-au

Vișinele se coc când ni s-a acrit viața. Da! Suntem niște epave de fructe înverzite. Ne paște pârgul acestei misiuni bio-paradoxiste de mutanți. Vișinele visează îmbibate în țuică. Schimbăm