Oancea Sorin

Chinuri pe care le numim - generația noa stră cu pantofi lucioși și multe milioan e au locuit în camere sărăcăcioase și au visat la o leafă mai bună - soldați în a rmata de apoi cu mult tupeu de

Chitara din ceruri prin flame și spume domol țipăt de niciunde-lume, Ecou din oasele omenirii despletite, nervuri de dureri, căzută din bucuria nemuririi peste clipe sculptate ieri. Val

ștergeți urmele de iarnă flagrante de pe oasele lor nu încercați să vă amintiți de ceasul acela când bate ci mult înainte să miște limba din inimă spre creier ca atunci când hainele s-au

Ai văzut primii fulgi de zăpadă, generația cum a înghețat, tu parcă ai veni, din Africa, de parcă zăpada are ceva, european, în ea Ai văzut trotuarele lucii de polei, congenerii alunecând pe

un stâlp de verbe, sfoară atârnând: "roade! roade!" stana un stâlp de verbe, aurii freamătă: "bun? rău? vede? se uită?" un stâlp de verbe, înfrigurat de timpul nostru: "să fug? să

Dintr-un arc aurit - albit de gânduri - în buclă aidoma spirală, dintele ceasornicului pune în mișcare cercul. Iarba privește în cer. Nu vede nori, doar sticla mângâiată de soare. Multe

bătrânul curat ne zicea: "hai veniți la un pahar de vin" până ni se învinețeau urechile de șoaptele învățături din el pentru că noi, tinerii, cântam marea muzică din sufletul lui prinși pe o

Lumea. Am naufragiat în spini. Roșu e o culoare ca un trandafir care e ca un labirint. Lumea. Textul se genera în tine ca un delir de forme mute ce se îmbrăcau în pijamale furate de

la început era genune un punct nu stea mă desena ca liniștea zen din morse tu erai în plan paralel sau să zic nu erai o rază pe un cer nevăzut de taină prin noi curgea același pas de timp

Unde ai să fugi cu aerele astea pentru oameni slabi? Unde o să lași locul tău în mișcarea pămîntului prin timp? Unde o să curgă lacrimile pămîntului pentru fiecare ființă? De parcă

versul alb, inexpresiv, indiferent, sau șarpele&Eva dând mere către haos, plictisiți; &Twain era plictisit când își imagina, etc. erau plictisiți de liniștea celui acrit cu mere sau obligat,

căutăm în spatele unui dumnezeu fals fața unui dumnezeu adevărat pe chipul implantat în carnea imaginii mele surprins că nimic din ce am văzut nu poate fi același cu imaginația fantasmă care mă

vei zice că sunt dintr-un popor de îngeri dacă ți-aș zice că mi-am pierdut aripile eu sunt însă dintru păsări nicioadată n-am avut aripi poporul meu e de struți-curcani vede roșu în fața

Senzațiile nu au cuvinte lungi sau scurte ca ah! uh! oh! of... nu au amintiri exact ca peștii nu au gust exact ca taina dar au impertinența de a ne răscoli de fiecare dată când citim

Pe atunci discurile compacte erau oameni vedetele pop erau prietenii și melodiile erau chitări crăpate și corzile se rupeau des ne văicăream infantili în semiobscur Pe atunci discurile compacte

Avea 47 de ani, trăia... Departe de bar era o lume pentru cei vii. Undele europei libere de prejudecăți... umbrele norilor și ninsoarea... Prin vitraliile subsolului licărea credința,

bunelul (cum ar zice un moldovean), tataia pentru mine spunea povești despre cai înaripați pe care el când era tânăr zbura și câștiga câteodată luptele pentru că el nu avea un ochi și n-a făcut

de fapt limba română e o capcană pentru poeți mari contractați în piele mică [doar 24 de milioane]x a posibilității de a vorbi despre Om o minciună de țintă [gândește la un cal potcovit cu

el avea dinții de pumnal, limba ușor ferea, de mușcătură visa umbre pentru colți reali; sângele, prădător însetat, și-l adăpa cu o clipă de fugar creșteau în mintea zării vești și vești

aveai niște degete de fildeș, deschise de mângâirea pasului meu, printre căderile din cer... aveai niște lacrimi de chihlimbar, în care păstrai stepul, bătut de mine... aveai niște

suflete în grevă, suspine, luminile se despart când cazi în gol, în eroul principal, în direct... suflete în grevă, remușcări, brațe incorecte în vis prind scene greșite, în

era o spirală ca o spirală în sufletul unei scări pe care urcă dorința un simplu gen de simțire care te face oglindă și geam deasemeni un drum peste care pașii editorului universal vor trece ca un

Era o muzică săltată din coapse care ascultase măruntul și foșnetul vorbind despre serile aspre de oraș Curgea ca o soluție uleioasă dar bine hidratată printre argumentațiile obraznice dintre

priveam orașul împietrit oameni cu asfalt în lumină priveam geamul coliviei oameni cu asfalt în lumină priveam ziua caldă oameni cu asfalt în lumină plângeau în oglindă ploua de două