Oancea Sorin

Prin ochii din șoim vedeam în Oracol cum s-au întâmplat toate drumurile dorului. Un cer înnorat peste câmpul nostru peste comandantul îngenucheat. Trâmbițe și săgeți, lănci și scuturi. Noi nu

Este o masă mare ca aia de nuntă Peste ea o autostradă plină de prăjituri Sub ea picioare care se salută în secret Își spun "good morning" aproape imediat La masă e tărăboiul din oborul

o să fie o vară înghețată în chihlimbar viscolind o să ningă cu suflete albe și vii la final roua peste frunze înroșite va ploua pe zăpada verii sub covorul de frunze

o e perfect închis perfect deschis perfect uman perfect ... perfect ! prefect defect indecent prefect afect defect indecent prefect uitat în călimara timpului nostru Noi avem un

1. Poezia secolului din anul secular 2018 este dintele durerii pesta porcină africană în țăranul român nu în țăranul pașoptist sau idilic român pe care l-am văzut luptându-se nu în țăranul

mi-am văzut negenerația renunțând, mi-am admirat eșecul, o dorință/un parazit, am încercat să urc zidul, să trec de harta lor pe harta noastră... am înțeles că toți una suntem, am coborât

De câțiva ani sunt un șoarece care roade hârtii care miros a cașcaval. De câțiva ani îmi feresc coada de ușile care scârțăie ca un atac delirant al sorții. De câțiva ani presimt cașcavalul care

Erau umbre, praf, certuri, anii de liceu, lumea studenților... Erau zilele cu gașca, singurătățile, fetele&băieții... Erau hainele de la părinți, minciunile, muncile, temele, și

Tolăniți, în mâinile rupte de hamal obosit, străjerii albi cu chipuri luminoase... O mică gâlceavă în josul străzii, doi fătălăi se plimbă cu niciundele&nicăieriul-n taclale... E seară, în poezia

dezvelesc pielița ochiului vorbei cu atenție lăsând timp pentru durere ușoară dezvelesc pielița ochiului vorbei pentru a intra lumina nevăzută în durerea ușoară alintul zorilor e un simplu moft de

Am văzut prin pielea mea aceșți adulți jerpeliți și bandajați de părăsire și am plâns cu ei eram negenerația noastră de nepăsare eram România noastră fugară din orizontul roșu eram bibliotecile

se ascute oglinda rațiunii în rostogolul secolului douăzeci cu cearcăne nevrotice de spaimă mâncat de icter și de bube reci lumina nu mai intră pe fereastră e un complex de volți teleportați cu

se ascundea între palme de fum cu o halbă din față și o pălărie profil american din societatea socialistă doar după ce venea de la culesul cartofilor din oamenii de porumb. rămânea clișeu

Am tras cu praștia să mai simt piatra asta mare invadată de un zar care nu se mai oprește Am uitat de când se tot află perpetuul nou naiv stocastic departe de poezie Nu am mai gândit

Lumea bună se ascunde sâmbăta în baruri luxoase și întunecate Lumea bună stă la mese bune cu băuturi bune și întunecate Uităm de voi cuminți în dans uitați în viața bună și întunecată Fi-va un

Suntem niște ploi de septembrie uitate în luna cireșar. Avem furtuni în privire, către dezolantul romantic pășunist, așteptând să crească iarba. Turme de mioare, capre, vaci, ne calcă pe urme

Soarele se ocupă cu restul, în jurul meu, și, Doamne, ce treabă bună face!? Absurdul ce ne cuprinde în inima asta nouă, nu e în umbra lui, săracul. Tot omul știe că va veni o clipă cănd se

Chinuri pe care le numim - generația noa stră cu pantofi lucioși și multe milioan e au locuit în camere sărăcăcioase și au visat la o leafă mai bună - soldați în a rmata de apoi cu mult tupeu de

Chitara din ceruri prin flame și spume domol țipăt de niciunde-lume, Ecou din oasele omenirii despletite, nervuri de dureri, căzută din bucuria nemuririi peste clipe sculptate ieri. Val

ștergeți urmele de iarnă flagrante de pe oasele lor nu încercați să vă amintiți de ceasul acela când bate ci mult înainte să miște limba din inimă spre creier ca atunci când hainele s-au

Ai văzut primii fulgi de zăpadă, generația cum a înghețat, tu parcă ai veni, din Africa, de parcă zăpada are ceva, european, în ea Ai văzut trotuarele lucii de polei, congenerii alunecând pe

un stâlp de verbe, sfoară atârnând: "roade! roade!" stana un stâlp de verbe, aurii freamătă: "bun? rău? vede? se uită?" un stâlp de verbe, înfrigurat de timpul nostru: "să fug? să

Dintr-un arc aurit - albit de gânduri - în buclă aidoma spirală, dintele ceasornicului pune în mișcare cercul. Iarba privește în cer. Nu vede nori, doar sticla mângâiată de soare. Multe

bătrânul curat ne zicea: "hai veniți la un pahar de vin" până ni se învinețeau urechile de șoaptele învățături din el pentru că noi, tinerii, cântam marea muzică din sufletul lui prinși pe o