Oana Izbașa

Eram glasul mut al unui înger, Râsul cristalin al unui copil, Primul salt al unei căprioare Pe-o pajiște veșnic de verde, Cântecul ecoului valurilor, Și sărutul soarelui cu nisipul. Am

Aș vrea să ningă clopotele Cu sunetul unei veri coapte, Soarele să ne ardă durerea Þipetelor agoniei constante. Aș vrea ca visul să nu plângă În timp ce se frânge-n mine Cu ochi mari de cer

Vreau să vorbesc cu oamenii care au învins lacrimile. Vreau să îi ating... să îi vad pe cei pe care i-a durut atât de tare încât nu au mai putut... atât de tare încât și-au mușcat buza până la

În timp ce zburam prin gropi monumentale, broaște râioase îmi tăiau calea neagră de noapte. Îmi venea să le omor doar ca să le demonstrez ce însemnă “viață”, doar ca să le arăt și lor cum e să...

Norii s-au umplut de cer, Soarele s-a acoperit cu ei Pentru că vroia să-l atingă. Razele zboară prin lumină. Păsările cântă a pustiu trist. Începutul nici nu a început. Sfârșitul va pleca

Pășesc în interiorul meu cu teamă, Mi-e teamă că n-o să mai găsesc nimic... Treaptă cu treaptă, tot mai adânc în suflet Până când aud pustiul șuierând a durere, Durerea se pierde în labirintul

îmi curăț venele de sânge în fiecare dimineață cu alt cuțit îmi beau cafeaua cu cele șapte lingurițe de vodcă pentru că șapte era numărul tău preferat, nu? fumez într-una

Nu e bine să bei! Sunt profund anti alcool (sau anti alcoolică), anti tutun, anti..biotice ?! alcoolul dezinfectează răni, nu pansează răni, a pansa, a pensa câte cuvinte

Viața noastră e ca o plimbare; Eu cânt și te țin de mână, Tu râzi. Îți bagi mâinile-n buzunar. Drumul ne e pavat cu bălegar proaspăt, Pe margine zac doar flori de măr. Te uiți la mine ca prin

În fiecare noapte mă lupt cu coșmaruri; O să caftesc și îngerii dacă se-ating de tine! Îi sparg chipul și asemănarea cu noi Celui de la etaj care susține că te iubește. Înțelege că sunt dispusă

Am căzut în mine ca să te pot căuta. De-atunci umblu bezmetică pe străzi negre de fum apăsător, greu... E trafic la mine-n suflet. Ni se aglomerează gândurile. Le simt încâlcindu-se sub formă

Cred în cuvinte atât de mult încât le văd vii... Eu le nasc, le dau viață și simt pe rând cum alunecă din mine, mă dor... Sunt mamă zilnic, sunt o mamă singură, iresponsabilă, care naște cuvinte

am cunoscut cândva două cuvinte din opt litere mi-au zis râzând că ele mă știau de mult am vrut să le iau în brațe, să le arunc pe sus dar erau atât de grele, încât mi-au frânt inima ieri,

E dimineața serii celei de-a doua zi. Nu mă grăbesc. Mai este timp. „Tot timpul este timp pentru că nu este niciodată...” se aude ca prin șoaptă. „Ce naiba, iarași tu te crezi mai deștept

Norii ard cerul, găurindu-l cu fumul lor, cu otrava viselor... și doare. Mă doare. Eu sunt cerul... și am nori. De multe ori a apus soarele pe mine. Am asistat la moartea și renașterea lui