Poezie
poveste
1 min lectură·
Mediu
a fost odată ca niciodată o copilă care avea
o inimă enormă, „oamenii cu inimă prea mare
nu trăiesc mult în lumea noastră”
îi spuneau medicii
dar inima ei n-asculta, creștea din ce în ce mai mult,
atât de mult până când s-a extins în tot organismul
s-a extins mai repede decât cancerul,
mai crunt;
atât de mult i-a crescut inima până când a înghițit-o
cu totul pe sărmana copilă
apoi, nu știu cum, de unde, sau de ce,
m-am născut eu,
dintr-un puls nebun lângă o inimă,
și-am crescut lipită de ea,
mai repede decât se extinde cancerul în organism,
mai crunt;
atât de mult am crescut până când am înghițit-o
apoi, ai apărut tu ca prin vis și de nicăieri
și mă țineai strâns de mână
și cu cât strângeai mai tare, creșteai mai mult,
sorbindu-mi pulsul și viața
atât de mult ai crescut, mai repede decât se extinde
cancerul în organism,
mai crunt
până când m-am trezit undeva-n stânga,
la tine-n piept, bătând de zor... pentru o altă inimă
027
0
MM