Odă

După ce învăț să nu-ți mai absorb durerea pe care o păstrezi uscată și plină de praf de dragul aparențelor, așa, să nu zică toate pipițele în care-ți bagi pula în timpul liber că n-ai suflet, poate o să reușesc să-ți dresez trecutul și viitorul să nu mai existe în tine. Apoi, o să scriu o carte despre moartea ta continuă și chinurile mele-n brațele ei; despre cum, pe vremea când eram copil, am ademenit-o în mine crezând c-o să te eliberez, c-așa citisem eu în toate poveștile nemuritoare și revistele cu benzi desenate. Dar, am ajuns prizonierii ei amândoi, unul conștient de asta, iar celălalt mereu în cușca lui, topind gratiile pentru câteva minute pe zi cu puterea magică a unei curve, a unui \"hai, fute-mă\" rece zis în fustiță, ciorăpei și pantofi cu tocuri. Te privesc în ochi, în gând, în fiecare vis, în fiecare noapte și te întreb mereu același lucru: \"Chiar crezi că atingând alte corpuri o să evadezi dintr-al tău?\" Ar fi trebuit să știi deja că nu-ți poți ucide moartea printr-o simplă ejaculare; n-o s-o îneci decât pentru o clipă, cea în care te pierzi de tot ce mișcă și nu mai știe unde dracu’ să te caute (ca și mine). Și totuși, tu, erou al viitorului meu best-seller de doi bani, tu, cuceritor de suflete (fără stăpân) și pizde de minore, Făt-Frumosul poeziilor mele, continui în nebunia ta să te plimbi cu moartea de mână căutându-ți pacea. Te anunț de-acum, ca o fană înrăită ce-ți sunt (și să știi că ți-am fost dintotdeauna), că te iubesc în continuare în felul meu ciudat și cu pasiunea cu care apăr câinii vagabonzi deși m-am condamnat să rămân veșnic un copil nebun care se dăruiește cu totul oricui doar pentru că tu n-ai știut să-l primești niciodată, doar pentru că tu... ai ales înaintea noastră și-a tuturor moartea.