Monotonie

Iarna asta a nins urât, cu cheaguri de sânge și copii morți. Doar monștrii s-au bucurat de zăpadă, doar ei și-au scos limbile sleite și verzi s-o guste și-au zâmbit când le cădea câte-un fulg pe nas. Iarna asta ne-am iubit urât, ca două pulpe de vită uitate prea mult timp la abator. Bucățile de carne devin verzi ca limbile monștrilor ce ne mănâncă nouă copiii morți, iubi. Þie ți-e scârbă, trist și urât, iar eu, ca-n fiecare an, te iau de mână și-ți promit că dacă mai vine primăvara toți copiii vor învia din nou odată cu florile de cireș.