Fără titlu 2

Nimeni nu-și mai arată măștile; noaptea mă trage de mână, târându-mă după ea până și-n timpul zilei. Oare doar eu am rămas fără soare? Toate draperiile sunt trase, e anotimpul acela veșnic în care ne izolăm, îmbrăcați în carne până la os, acoperiți de un strat gros de lașitate. Vreau să știi despre mine că sunt o egoistă; niciodată nu mi-am împărțit întunericul cu nimeni, iar astăzi... nici măcar nu mai țin minte cine-a stat lângă mine în ziua-n care s-au aprins toate becurile și s-a făcut lumină.