Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

mă las dusă de val

1 min lectură·
Mediu
soarele miroase orizontul în cur ca un câine în călduri, o liniște fute altă liniște terminându-se mereu în hohote de râs și râuri de nisip; plaja se umple și devine a nimănui, privesc spectacolul vieții cu vârful degetelor dar mi-e silă să-l ating, mi-e teamă de microbii monotoniei. îmi datorezi o aspirină, iubitule, sper că înghițind-o mi se va sparge în valuri nodul de singurătate pe care îl simt de la o vreme-ncoace în gât, chiar dacă o mie de bărbați străini îmi iau mirosul, îmi ling dârele de sânge și rănile cu saliva lor cu gust de mare, ne transformăm într-o scoică uriașă dar goală din care nu mai vuiește ecoul niciunui răsărit și totuși, am impresia că îi iubesc, pe fiecare dintre ei, până când umbra ta se-apropie, îmi respiră periculos în ceafă și mă face să mă întreb de ce noi doi ne întâlnim doar când îndrăznesc să privesc în urma mea apoi, îmi amintesc râzând isteric secretul nostru: mi-am făcut un glory hole fix în inimă, iar tu... nu poți rezista niciodată tentației pescărușii urlă de foame eu încep din nou să înțeleg totul, până la următorul apus
042933
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
192
Citire
1 min
Actualizat

Cum sa citezi

Oana Izbașa. “mă las dusă de val.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/oana-izbasa/jurnal/13903685/ma-las-dusa-de-val

Comentarii (4)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@gd2waG
gd2wa
e un text atat de slab ca nu stiu de ce nu e incadrat la atelier (doar pt ca e scris cu diacritice, oare?).

are clisee la tot pasul, o voce afectata contrafacuta, amestecand 2-3 trivia cu poetizari indoielnice seria C poezie.ro de tipul \"îmi datorezi o aspirină, iubitule, / sper că înghițind-o mi se va sparge / în valuri nodul de singurătate pe care / îl simt de la o vreme-ncoace în gât, \" si asa mai departe - nu mai citez ca n-are sens
0
@oana-izbasaOI
Oana Izbașa
hehe... vezi ce minuni fac diacriticele? :)

ce pot sa spun in apararea mea? are rost sa spun ceva?
ma simt afectata azi. rau de tot. poate si-un pic contrafacuta.

eh, oricum, eu iti doresc o seara cat mai placuta, c-asa-i frumos si \'cliseistic\'.

Oana.
0
@gd2waG
gd2wa
oana, mergi pe mana mea, pt ca - dincolo de ironie sau impresia (falsa) ca as fi f pornit - iti spun sincer: sterge-l

si mai baga si tu lectura, updateaza un pic playlistul ala: poezie, proza, nu conteaza, la gramada, oricum ar fi, numai sa citesti. mai lasa euforia tv si kanal d
0
@oana-izbasaOI
Oana Izbașa
sa sar peste ironie avand in vedere c-ai mentionat \"euforia si kanal d\".

faptul ca-ti permiti sa faci o asemenea afirmatie dupa ce-ai citit o afurisita de poezie publicata la \"personale\" spune multe despre tine. :)

o sa merg pe mana ta dupa ce ma incalt cu pantofi cu tocuri cui.
momentan, sunt desculta si n-are farmec.



0