Poezie
Freamăt alb
1 min lectură·
Mediu
Peste grădină s-a prelins
Lumina blând-a dimineții,
Când zorii umezi au închis
Cu gingășie, ochii nopții.
În prima rază străluceau
Cercei de rouă în magnolii,
Florile toate moțăiau,
În freamăt alb visau caișii.
Tu din verandă te-ai desprins
Ca o nălucă amețitoare
Și pe covorul abia nins
Pluteai încet, cu desfătare.
Păreai o apariție de vis
În rochia-ți albă, pân\' la glezne,
Cu părul negru de-abanos
Căzând bogat, în valuri grele...
Că te iubesc, ți-am spus vreodată?
Te-am întrebat cu-nfiorare,
A flori tu miroseai toată
Și buzele a lăcrămioare.
023178
0
\"Abia atingi covorul moale,
Mătasa-ți sună sub picior,
Și de la creștet până-n poale,
Plutești ca visul de ușor.\"
etc. \"Atât de fragedă\"
(A propos: Atât de fragedă, te-asemeni/ Cu floarea albă de cireși/etc....)