Poezie
cândva dragostea era casa mea
1 min lectură·
Mediu
am iubit mereu marea și cerul
și modul acela suspect în care fluturii se așezau
pe umărul meu stâng și colorau aerul,
dar nu am avut cui să-i cânt sau să-i dau un sărut,
o îmbrățișare care să-mi țină ziua întinsă.
nu am avut cu cine să vorbesc despre orice,
cu tristețe senină.
cândva dragostea era casa mea,
muzica ei era o pasăre de foc în lumina verii...
acum dragostea a murit, de parcă ar fi fost doar o poveste
cu o metaforă frumoasă pe frunte,
ecoul o repetă: dragostea a murit!
o durere adâncă îmi lasă lacrimi în ochi.
viața mea a fost mereu o poveste lungă,
cu hărți și lecții învățate în zgomotul trenurilor.
amintirea merge cu pașii ei de copil,
intră în intunericul dens al viselor,
dar eu nu am cui să-i recit un vers
sau să-i dau un sărut de pomană,
cu cine să vorbesc despre orice cu tristețe senină,
iar timpul trece mai departe,
așa cum merg trenurile pe șinele lustruite,
fluturii de pe umărul meu trec și ei,
lăsând o urmă colorată și vie în aerul stătut.
011.337
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Nuta Craciun
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 183
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 24
- Actualizat
Cum sa citezi
Nuta Craciun. “cândva dragostea era casa mea.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/nuta-craciun/poezie/14163565/candva-dragostea-era-casa-meaComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
ILILIulian Lian✓Frumoase versuri! Pline de pozitivism trist.
0