Poezie
pustiu de toamnă
2 min lectură·
Mediu
te așezi timid la marginea unei dimineți
clipele sunt aripi de mortar le cari după tine
vezi lumea dintre coperțile închise
mai mult o ghicești ca pe un castel de vată
țesut sub pleoape ca pe o îngăduință
atunci când te poți îndrăgosti de o icoană rugându-te
căci divinul are forme omenești
de aceea poți crede că ceea ce vine este tocmai
minunea pe care tu o așteptai
dar niciodată nu te-ai simțit vrednic să rostești o rugăciune
și nici nu ai avut puterea să stai drept sub coasa
care îți împarte păcatele în osânde
timpul ți-a îmbătrânit prematur dar știi
că recondiționarea secundelor se face după modelul
tradițional învățat pe de rost la lecția de zbor zilnic
când îți iei înapoi toți anii trăiți în zadar
îți împarți viața în bucățele ca-ntr-un tablou de Picasso
alegi bucata cea mai mare
care seamănă cu o versiune fidelă a îngerului
din vitrina copilăriei
amesteci bine timpul rămas în clepsidră
îți faci palma căuș și bei cu înghițituri mici
pe inima goală ca la împărtășanie
si vezi cum noaptea nu își mai face culcuș
lângă sânii tăi mici
nici viața nu mai e doar o amintire fugară
o pală de vânt ce-și trece umbra prin inima ta
puii de lumină îți ciugulesc din palmă iar zilele
își urmează cursul lor firesc
spre locul acela
unde secunda e mai mare decât o veșnicie
002.058
0