noemi kronstadt

ii certam pe cei care nu ne sunt indiferenti, carmen...o observatie, iarasi.,fiind titulara de parohie, ca sa spun asa...subconstientul e oricum altcum decat gelatinos, capetele se pot sparge lejer si chiar se sparg in consistenta lui oarecum invaluita ... vrajita si dez-vrajita inclusiv de poezie...

sa recunoastem dreptul suveran al poeziei de a ne scrie si de a ne lasa ragazul de a trece semnele de puctuatie...prin intersectii ori pe unde va fi voind domnia sa...lasa-te stapanita de prima tentatie, cenzurarile repetate au rolul lor in economia poetica, dar mistifica, uneori, impulsul genuin...

excelenta ideea amintirilor date de pomana, as sugera un poem care sa inceapa de aici (morti hraniti cu memorie afectiva, amintiri, ca hainele vechi, date degeaba si de pomana...)
corecta si observatia domnului nicolau, asupra contabilitatii duble a mesajului poetic si nu numai.,ma bucura confirmarea domniei sale...hm, mai degraba klee, as zice eu...

carmen, ingaduie-mi sa ma alatur celor pentru care sensibilitatea ta este o certitudine la fel de clara ca legea gravitatiei si legea impozitului pe profit...si celor care-ti identifica straduintele ca apartinand spatiului poetic, mai vast, mai profund si mai flexibil decat forma lui oficiala si sistematica, poezia...cu rezerva ca spatiul gotic imi e mai apropiat, structural, decat opulentul baroc, observ o aplecare excesiva spre sensibilitatile meta-poetice , interpersonale, care fac din orice vizita la voi nu doar o lectura instructiva, ci si una oarecum plina de uimiri....fandarile voastre delicat cenzurate imi par cel putin la fel de interesante ca scrierile poetice , pentru ca sunteti voi insiva ,intr-un fel absolut savuros...
iar pentru baclavalele facute dupa tipicul turcilor din ada-kaleh, merita sa te lasi lent otravit de toate meduzele marilor calde...
dez-meduzeaza-te, carmen, nu-ti sade bine....

domnilor, zambiti frumos, artistic, suav, chiar, suta la suta duchenne...dati-mi voie sa ma strang printre voi, sub un clop de papura de origine incerta , dar cu clontul de saramura veritabila....cu sarutul face patru si cu mine, patrusprezece, iata ca ne adunaram de-un bairam pe malul marii, sa pazim daca soarele nu iese cu prezentatie inversa....

imi pare, mai degraba, o compunere facuta de ala micu\' si corectata cu naduf de taticu\', platitor de abonament ratb si consumator de mici si bere in spatiul proletar al snagovului....dumnezeu aude si vede, dar si-a tras fermoarul cortului si pregateste, pesemne, intrarea in scena a ingerilor exterminatori
aud, vad si miros si eu, dar nu simt nimic in poemul acesta,decat o lehamite devenita blazon national...da-mi voie sa te cert cu asprime, mircea florin sandru

poetul sufera de boala facerii
jivina urata smintita de spasme
naduseala virgula moartea cea mica

nu-mi convine ca bibelourile sunt lasate sa vajaie, asa, de capul lor, printre blocuri, fara a se preciza scopul vajaielii...nu-mi convine ca cineva, nu se spune cine, fixeaza fata sudic comerciala a muntelui, cand versantul celalalt asteapta cu sufletul la gura sa fie bagat in seama...dar daca mi-ar conveni, ar fi alt poem , fara piruete si bataturi (ale mele) si fara mirari si bucurii( ale tale)....:)
plin de cicatrici, zici?

iata un poem onest, cuviincios, in care lucrurile stau la locul lor si nu migreaza ilicit spre contorsionarea dureroasa a mintii cititorilor...in care dorul e dor si trupul are bunul simt sa-si pastreze toate atributele trupului, ispre slava creatorului sau si a celui ce-l doreste....probabil ca senzatia de tihna pe care ti-o da poemul vine tocmai din echilibrul transparent intre starea ta si transcrierea poetica...salut intotdeauna cu entuziasm curajul de a recunoaste, modest, ca avem dreptul la simplitate...o simplitate suficient de stilata, in acest poem, pentru a atrage atentia

eu as zice ca dinamica scrisului e ceva mai complicata decat exteriorizarea sinelui, dar un oarecare simt al masurii ma retine in a transforma spatiul acesta intr-unul al unei confruntari psihologice, oricum, amiabile si profitabile pentru statutul meu de oaspete cuviincios....iar zambetul tau mi se pare un poem al bunei intelegeri a mesajului..:)

e spus adanc, da\' mi s-a spus sa mai incetez cu psihanaliza, asa ca tac si eu, tot adanc

nu vei mirosi niciodata a capstan, nu vei bantui niciodata pe-un harley, incruntarile tale nu vor ajunge niciodata pana la os,probabil ca dantela batistei va face din plans, un mic poem sacadat, stradutele si sandalele vor urca ori vor cobori neaparat spre ceva gratios, demn de pictat intr-o aquarelle de pus in salon.....continua sa ma uimeasca faptul ca tu, tania, te definesti invariabil printr-un contur masculin, alaturea de tine....dar imi place poemul...imi place ca unele realitati sa fie exact ceea ce sunt

bratara galbena, pentru glezna.....

exista texte care , in sinele lor poetic, seduc, farmeca, incita, satisfac si isi sunt suficiente lor insile, fara salonul aferent degustarii lor in public...cam ca o perla intr-o cochilie inchisa, accesibila doar degetului unic beneficiar...dar exista si texte ca acesta, care, pe langa multumirea recunoscuta mai sus( cu oarece sfasieri interioare, bine stiut fiind faptul ca excesivul feminin ma face sa-mi camuflez , tafnos barbatesc, fustele), imi procura o si mai consistenta multumire, prin cometariile la fel de consistente, incitante, seducatoare si profitabile cultural.....de pe trotuarul de vis a vis, cred ca aratam ca un palc de eleve de la notre dame de sion, iesite in preumblare pe boulevard si topite de uimire si pofte adorabil necenzurate in fata unei vitrine incarcate cu toate pacatele lumii...obligatoriu dulci si nerecomandate in post...ingaduie-mi, tania, sa ma dau drept george sand si sa cer un foc lui felix...doar ca sa-mi maschez, elegant, anticiparea dulcelui in papilele gustative



noemie

reiau....si eu tot la acea maceta ma gandeam, nu la cosorul lui moceanu....am putea transfera conflictul intr-o istorie a armelor albe, dar nu asta era ideea, ci senzatia pe care ti-o procura, poetic, o anume imagine....iar despre iubirea de sine si egoismul sau generos,te-as provoca sa scrii un poem.....ca sa-mi dai de lucru sa-l rescriu....:)

cu real si onest interes, noemi

cher vladimir,

cu dreptul noului venit de a clipi stangaci din ochi in pragul unui salon cu pretentii, mi-am permis insolenta, sper, rapid scuzabila, de a reciti poemul asa cum l-as fi scris eu, daca ochii, urechile si feelingul tau ar fi purtat id-ul meu....as fi luat maceta , i-as fi redat fireasca intrebuintare de a taia in carne vie si as fi lasat ceea ce eu numesc linia pura a ideii poetice...

ce nesuferite sunt uneori femeile
zambind fara noima printre cearceafuri
duhnesc a fericire
acelasi dumnezeu parca mai trist
o alta zi in care vor suna prieteni
s-o luam de la capat
indragostiti de noi insine
mai mult decat ieri


nu mai aud pe nimeni vomand
m-as intreba cum au adormit cu totii
sunt un animal care asculta blues
am o femeie care ma doreste si punct
va dansa pentru mine o noapte intreaga


cateva tehnicalitati asupra carora imi ingadui sa-ti atrag atentia...indragostirea de sine nu rimeaza, in logica afectiva, cu imaginea acestei dimineti de faun dezabuzat,cred ca s-ar potrivi un alt soi de egografie...
nici maceta, precum spuneam, nu se potriveste cu onctuozitatea lingerii, as asocia-o mai firesc taieturii precis chirurgicale a gerului decat unei arsite scarbos vascoase
visele nu sunt doar vise, nici in poetica, nici in psihologie, nicidecum in psihanaliza ori metafizica, dar dupa o jumatate de sticla de uzo, nu mai exista nici macar vis, probabil
as renunta la antepenultimul vers, mi se pare redundant in logica poetica, ai spus exact ce trebuia spus cu dansul de noapte al femeii,versul lasa impresia unei buline rosii lipite pe o scena din \"casablanca\", intelegi, ma zgarie, ma irita....
as renunta si la \"ma intreb cum de au adormit cu totii\", nu doar pentru ca raspunsul e evident, ci pentru ca rupe un soi de armonie a strofei, cu truda castigata....



perfect de acord cu tine:femeile sunt nesuferite, deseori

noemi/ persona

justificarea poetica a intelepciunii endorfinelor de a se lasa secretate de praline si trufe ....un stil de alcov, o amprenta olfactiva rafinat senzuala, un savoir faire d,amour intre dantele si tavi de argint cu blazon....impresia de satinat, de coplesitor dulce la pipait.......papusa cu cap de portelan, cu ochi pictati, ,intens albastri si rochie rose fanee......

iarta-mi, tania, intrarea prea putin diafana, mi-e sa nu-ti smulg tablourile din pereti, rasufland adanc ,sa nu te las fara alcov, sfasiindu-ti matasurile ....

ideea vorbelor care gem e excelenta, prielnica pentru un profit poetic a la longue....astept cu nesat vorbele care scrasnesc, vorbele care suduie si vorbele care tac asurzitor, spre o completa polifonie de personaj