No Name

Ți-am citit poezia de câteva ori... Am un instrument pe care l-am studiat cândva, și anume analiza matematică avansată. Poezia în sine este un cod, o formula matematică, mai precis o funcție limită. Limita, adică Moartea, nu este atinsă, dar este prezentă peste tot, nu ca un parametru, și în nici un caz drept necunoscută. Moartea este un coeficient pentru toate necunoscutele ecuației. Limita nu poate fi atinsă dar convergem către ea. Timpul iese din ecuație: \"timpul își pierde ceasul\". Astfel nu cunoastem nimic despre viteza de convergență spre limita, către Moarte. Să ne temem?

Versurile tale edifică foarte bine starea revelativă recunoscută de cei care se aventurează pe drumul cunoașterii de sine. Dintre mii de întrebări fără răspuns clar, ori mii de probleme cu soluții îndoielnice renaști din chinul pe care ți-l provoaca forfait-ul. Ajuns la început te regăsești pe tine!

Îmi cer scuze pentru comentariul precedent! Ori dorul Vâlcii, ori postul care se apropie ca o furtună în plin sezon estival, m-a făcut să îl scriu. Adevărul este că nu e nicaieri mai frumos decât pe Dealu Negru și totodată trebuie să recunosc că poezia surprinde foarte bine plăcerea revederii colțișorului de rai al gurmanzilor printre care, cu mândrie, mă număr și eu!

Da! Nu știu dacă a existat vreun text care să elogieze, clipele de odihnă și eternă plăcere ale camionagiilor de pretutindeni, prin bodegile de pe Dealu\' Negru. Însa un lucru e de știut, aviz amatorilor. Vis-a-vis de tarabele cu coșuletze populare și prosoape cu imprimeuri cu femei cu bustul gol, e patria gurmanzilor, da. Dacă viața de apoi, pentru un porc, este Nirvana de după Crăciun, pentru câinii din Județul Vâlcea, Edenul, este ceea ce se află, după Dealu Negru!

\"mi-a transformat neîncetat imaginea la infinit\"...Versurile tale ating un concept interesant, alături de binecunoscutul motiv al oglinzii, și anume ideea de infinitate în imaginea unei oglinzi. Și de aici întrebarea... Pănă unde? Unde se termină infinitul, unde se va opri reflexia unui om cu o oglindă, într-o oglindă în care este un om cu o oglindă, cu lumea sucită... Răspunsul este simplu. Totul se termină când ultimile cuante de lumină au putut să mai refacă imaginea inițială, iar după aceea este ceva difuz, apoi nimic. Se ajunge la punctul tău, care este nimicul reflexiei, și anume o moleculă care în loc sa retrimită razele de lumină, le-a absorbit cu răutate! Întrebarea mea este simplă: Unde este începutul? În punctul unde infinitul ia sfârșit, unde razele de lumină nu mai sunt reflectate? Sau în tine, tu care te uiți în acel punct?

Felicitări pentru alegerea ta, și anume de a scrie, de a-ți așterne gândurile, sentimentele, prin cuvinte. Lasă-mă de asemenea să te încurajez spre a continua ce ai început, fie a mai scrie \"Personale\" ca textul de mai sus, ori chiar poezii. Iar dacă, Laura, te îndoiești vreo clipă că nu ești înțeleasă, atunci citește-mi poeziile și vei găsi ceea ce simți tu, într-o altă formă. Sfatul meu ca om ce am trecut de multe ori, prin aceste emoții, renunță la ultimul duh, din Cutia Pandorei...\"Și poate că, într-o zi, o zi banală ca oricare alta, începutul de altădată, crezut sfârșit, devine un nou început...\". Speranța reîntoarcerii în trecut este mână în mână cu deziluzia. Fi un om puternic si începe din nou...Lasă amintirile la locul lor! Este greu să fi tare, când însăți sursa puterii îți este frântă, dar vei reuși să treci peste. Închide ura, iubirea, tristețea, iluzia unui nou început, în cuvinte, iar cuvintele arată-le nouă, tuturor! Scrie!

Ai ales cuvintele potrivite pentru a descrie mai iluzia, și ascunsă subtil, deziluzia! Poate că ar nu ar fi potrivit să te întreb care este acea iluzie ori miraj, întrucât poeziei tale i-ai ales cu grijă o notă impersonală, dar sunt curios, este dragostea, oare?

Felicitari! Este cea mai subtila si in acelasi timp cea mai directa, chemare la erotism, la sexualitate... Senzualitatea isi castiga dreptul, in versurile tale, prin motivele erotice ce le-ai estetizat subtil, concretizate in figurarea legaturii spirituale, in prima strofa si celei sexuale, in cea de-a doua strofa!

Felicitări! Foarte frumos ai ilustrat, prin cuvinte, singurătatea: \"Sunt singura acum...sufletul mi-e pustiit/Si nu stiu cum sa-l umplu la loc\". Poezia ta este de asemenea și o întrebare. Nu esti singură, nu ai fost, nu vei fi! Scrie și vei vedea cum singurătatea se va încastra în literele ce le vei așterne. Iar dacă nu mă crezi, că stiu ceea ce simți, citește-mi versurile și primește acest refren dintr-un cântec foarte vechi! \"E noapte iar, și frig ca niciodată/Ca un hoinar pornesc ca altădată/Și cât aș vrea s-ajung la ea odată/Dar nici o stea nu lumineaza calea mea!\"

Si mandra toamna
Isi cheama surora
S-aduca zapada
Si la noi...

Cine este \"oglinda ta de argint\"?

Inainte de poezie a fost Cuvantul! Inainte de toate a fost motto-ul! Nu stiu daca cineva a mai facut aprecieri la adresa motto-ului tau, dar da-mi voie sa il remarc cu remarcabil! Da-mi voie sa ii plang pe cei ce nu simt culoarea albastra a cerului, si mai ales, da-mi voie sa ii stimez pe cei ce au crezut, si nu s-au incumetat nici in gand si nici in cuget sa treaca dupa albastru!

Mai intai a fost Cuvantul, si asa a inceput Creatia. Viata ta, Ivana Ivanov, acum a inceput, cand in sfarsit ti-ai spus cuvantul. Totii anii petrecuti pe lumea asta te-au pregatit pentru ce va urma. Scrie...Scrie-ne! Prin noi, ochii ce cu a noastra lumina dam suflet versurilor tale, numai prin noi, vei intelege de ce ai venit...Esti totusi in intarziere, scrie!