Nincu Mircea

Domnul, prin răstignirea Sa, se face pe Sine pentru fiecare dintre noi simbol al crucii în aceiași măsură în care înțelegem că iubirea Lui înseamnă a prețui pe Cel care dăruiește fără a problematiza

Când trag cerul mai aproape de mine Solzii lui îmi intră pe sub unghii Și mă dor degetele cu care Scormonesc prin el Ca prin ruine. Este ca și cum aș lovi într-un munte Pentru a-l muta în cealaltă

Eu sunt acel nimeni Pe care nimeni nu-l știe. Un dinainte al unui alt dinainte De care nimeni nu-și mai aduce aminte. Partea care în mine Asemenea mie Nu rămâne. Acel eu în care îmi imaginez Că

Când este floarea floare? Când i-au crescut peste tot petale? Ori ce e imediat după ce în bumb Poartă rodul ca un pântec Viitorul prunc? Ori e floare când pistilul ei e plin De parfum și de

Mi-am rupt de mai multe ori petala dreaptă. A treia de sub brațul cu care o țineam prinsă Și, de fiece dată în care mi s-a vindecat, Am întins-o din nou peste cer De la apus până la răsărit. O

Frumusețea și imaginația sunt cele mai înfricoșătoare lumini și umbre unde descoperim viitorul ființelor noastre de iradieri solare. Pentru că ne orbesc când, ca într-o oglindă privindu-le, din

În general, din punct de vedere uman, tot ceea ce facem trebuie să conteze. Iar, a conta, în accepțiunea omului, înseamnă a pune în balanță efortul necesar realizării sau atingerii unui obiectiv în

Regula fundamentală a tuturor jocurilor, ultima dintre ele, credem că presupune a scoate adversarul din joc. A-l nimici. A-l desființa. A-l șterge definitiv din calea pe care înaintezi. Cu toate

Relația binelui cu răul descrie două realități care nu sunt antagonice. Și nu sunt contradictorii pentru că ele constituie marginile între care se întind spațiile ce devin geografia lumii în care

Visăm că cerul este lumină Și că lumina, în noapte, este o stea. Ne imaginăm că tot ce există Este asemenea nouă: În noapte negrii Și albi ziua. Însă, tot ceea ce contează, Pentru toți este cum să

Principala caracteristică a experienței umane, de orice fel, constă în faptul că devine tot mai experimentată cu cât îmbătrânește. De aceea trebuie să reanalizăm valoarea experienței tinere

Paratrăsnet, Vârful de munte sta în cer Și se înălța din carne pe umeri. Panglică de prins fluturi de fier. De pretutindeni pe vârf îi coborau lumini ce îl loveau efemer trosnind. Eu, ca și

Inima, ca un cauciuc din care este făcută roata unei mașini, trece peste asfalt și peste pietre din drum ducând înainte ceea ce i s-a dat să poarte în carnea ei de țărână și scrum. Ea, ca un val

În zbor, prin aer, aripa taie în carnea luminii. Un vârf de săgeată care spre țintă aleargă. Și, în timp ce se înalță, în urmă-i coboară Ca unui râu din izvor căderea interioară. Spirale și cercuri

Eu sunt ceea ce nimeni nu crede că știe. Un dinainte al unui alt dinainte De care nimeni nu își mai amintește. Partea ce în mine ca mine nu poate să fie. Acel eu în care îmi imaginez că am să

Dumnezeu este lichid. Este îndeajuns să-l miști puțin. Când îl atingi simți că e viu Cum aripa unei moriști Învârtită de vânt. Nemărginirea lui crește Din întuneric ca raza din sine Până când se

În toate pietrele sunt priviri Ce doresc să vadă în nemuriri. Zbateri de inimi care în carne Caută căi unde să se întoarne. Închise în golul unde cresc Vederi din sine își risipesc. În orizont lovind

Natura noastră este gregară. Trăim pentru a ne aparține și a defini reflecția noastră din imaginea în care, privindu-ne, înflorim în glastră. Suntem o planetă de lumini lipsită, ce există din

Convinge-mă că te dor Cuvinte pe interior! Că, Întâlnindu-le, Le simți cum sub aripă Aerul în care împingi Din zbor se înfiripă. Cum te doare sintagma Limbii ce nu rostește nimic. Pe cale mi te

În limba mea o să mor cândva, Dacă moartea are timp pentru așa ceva, Cum cuvintele sunt rostite În limba altcuiva. O moarte rostuită dintr-un pântec de mamă Și din moartea unui tată pe care Carnea,

Rotula genunchiului ce articula Pulpa cu gamba piciorului Durea mai mult decât Fiecare parte care O alcătuia. Era scânteiere a ce aprinde durerea Purtată în inimă ca pe un scut Fără de care a lupta

Șterge-mi ultimul sărut de pe chipul Maicii Domnului, Cel pe care i l-am pus pe obraz la ultima rugăciune! Bătrâne și ridate, pe imaginea ei, Buzele mele, praf de pudră, Sunt un sărut

Integral este un termen Care descrie integritatea Și suma spațiului cuprins Ca o parte a pulsurilor Din mușchiul inimii În infinit întins. În limba noastră fericirea, La genul feminin, este o

Niciodată nu am fost orbi. Cu toții suntem doar nevăzători. Trandafiri a căror floare poartă Toate nuanțele culorilor și Liniile formelor din care În împrejur cresc. Ceea ce poate fi privit Și ceea