și marmura sapă...
Îmi sap două lacrimi în marmură albă Privire de gheață pătrund și ar anotimp o brazdă pe alta întorc, în tăcere dar viața nu vrea să dea pașii-napoi se zbate în laț de prezent muribund. Pe
”Bună seara, iubito!”
Mă dor genunchii de la cât de tare m-am închinat stelelor. rugându-le să-mi mai dea o mângâiere a unui vis. în timp ce mă-ndrept spre apus. Am vrut doar o plimbare pe malul mării, în bătaia
plângând cu tuș albastru...
Am sfârșit devenind amintire. înșirată, în litere de-o șchioapă pe-o coală albă. unde tușul albastru mi se scurge din inimă, prin ochi, distorsionându-mi imaginea. Ai fi putut avea altă
APROAPE DE STELE
Fusese invitată de prieteni, la grătar undeva, în mijlocul munților. Inițial a refuzat. Dar... s-a gândit că e bine să ia o gură de aer proaspăt, un pic de verde din coline, un pic de viață. Își
Dor
Ridică în aer cearceaful cu formă de tine. așterne-l peste nisipul scurs printre degetele timpului. Ai grijă cu fața de pernă impregnată cu urme de tâmple arzând. din ea se ridică-n
Te rog, mă iartă, vis!
și astăzi colind depărtările. în picături, în mare... iar te vărs. golul de tine îmi umple căutările. alerg cu pași repezi prin vieți adormite și tulbur oglinzi din ochiuri de apă lăsate de
De azi, lumea nu ne mai doare
Adun titluri de vers de peste timp. Le ud cu roua dimineților din noi. și rup trandafiri de pe trup de-anotimp. înfig câte-o floare la fiecare pas. apoi, mă ning peste zâmbet. îți întind
Măști
Mă bucură mâna și tremurul de dincolo de fir la capătul nopților de neodihnă. ce-ngaimă, printre cuvinte, chemări de dor nerostite. Dar... nu mai pot, măicuță! mai slabă-s decât tine. Îmi
Rafturi
Versuri tinere îmi cântă speranța și viața. Fiorul se zbate. Nostalgia surâde. Prieteni de departe, din neguri, îmi zâmbesc. Iubiri neuitate... Inima s-a prefăcut în rafturi. Zilnic șterg
Eu
M-am născut lacrimă. sfârtecând liniștea părinților. De ce m-ai adus pe lume, toamna mamă? Dacă s-ar fi-ntâmplat iarna, poate că aș fi fost brad... și aș fi atins înalturile cu
Vino cu mine
Timpul meu nu tace. mă-ntoarce pe toate părțile ca pe o brazdă de lut. răsădește, începând de la tâmple fire de margarete. Îl rog să-ntoarcem priviri. pășind înapoi, cu picioarele, pline
