Poezie
Te rog, mă iartă, vis!
(lui S. E. S.)
1 min lectură·
Mediu
și astăzi colind depărtările.
în picături, în mare... iar te vărs.
golul de tine îmi umple căutările.
alerg cu pași repezi prin vieți adormite
și tulbur oglinzi
din ochiuri de apă lăsate de ploi
Te caut și azi prin vise dospite.
prin viul cuvintelor cu urme de noi.
Dar valul s-a-ntors cuminte în larg.
spre umbra trecutului aceluiași \"doi\".
însângerate ape...
Mai lasă-mi picăturile
să-mi pot hrăni potopul.
golul de tine îmi umple căutările.
colind depărtările.
și... nu ești
Mă regăsesc pe țărm. Sarea scăldându-mi părul.
Aștept înnserarea
când marea,
din fire de nisip
și zbor de pescăruș
va întregi sărutul.
022420
0
„și tulbur oglinzi
din ochiuri de apă lăsate de ploi.”
În mod sigur „Ne” din versurile 7-8 și „Dar” din versul 10 sunt în plus. Iar în versul „în mine și-n noi” indubitabil „noi” include pe „mine”. Nici mi’s nu funcționează, pentru că este pus cu forța… Ar fi bine să fie refăcut versul „spre umbra trecutului aceluiași doi”, astfel încât să formeze o unitate logică împreună cu versul precedent. Apoi patetismul din final este artificial, nu poate fi crezut.