Poezie
plângând cu tuș albastru...
1 min lectură·
Mediu
Am sfârșit devenind amintire.
înșirată, în litere de-o șchioapă
pe-o coală albă.
unde tușul albastru mi se scurge
din inimă, prin ochi, distorsionându-mi imaginea.
Ai fi putut avea altă idee.
cum ar fi...
să presari puțin praf de viitor.
cuvintele s-ar imbiba cu adevăr.
și poate... n-aș mai aluneca din imprimantă.
poate... n-aș mai plânge cu tuș albastru...
schimonosindu-mi literele...
scurgându-mă în partea de jos a unui format A4.
015
0
Flori albastre
cresc în parcul albastru,
străbătut de strâmbe alei albastre,
și trist mă plimb
pe sub copaci albaștri
iar gându-mi fuge
la ochii ei albaștri.
De când a plecat,
nici lacul nu-i albastru,
nici cerul
și nici cerneala din stilou
nu mai este albastră