Hârșa, hârșa pe hârtie!

A dat colțul și actorul Gheorghe Dinică. Îl percepeam în copilărie ca pe un dur:

- Dom’ Semaca, Dom’ Semaca, sunt eu, Lăscărică…

A avut o viață liberă ca pasărea cerului. A băut, a cântat, a iubit, a făcut artă pe scenă sau în film. A fost liber! Dispariția lui ne-a umanizat puțin. Pe lângă obișnuitele condoleanțe, apar în presă și fel de fel de glume care l-au avut în centrul atenției.

Invitat la un pahar de vin la un prieten, a fost servit din greșeală cu kerosen, combustibil ascuns în cămară, sursă prohibită de încălzire în perioada ceaușistă. Supărată, gazda a cerut să i se aducă actorului imediat un pahar cu vin autentic, la care Dinică a răspuns mucalit: nu mulțumesc, rămân pe kerosen.

Actor de actor!

Bestial, mi-l imaginez, dând această replică într-un mod cât mai serios, cum numai el era în stare. Râd de unul singur, admirativ, replică de om hiperinteligent!

Într-o practică, în studenție, pe vremea Odiosului eram adunați la o masă în restaurantul Șugaș din Sfântu Gheorghe câțiva studenți și studente de la geografie. S-a lipit de noi un tip de la Naționalul din București, spera să ia caimacul vreunei naive din grup. A dat de băut și ne-a împuiat capul cu tot felul de cancanuri despre actori. Rețin o povestioară cu Dinică. Actorii Teatrului Național se întorceau de la un spectacol jucat în fața oamenilor muncii, așa cum cereau directivele de partid, într-o casă a sindicatelor undeva în provincie. Era toamnă, frig, sărăcie. După o vreme, Maestrul a solicitat oprirea autocarului, a coborât tacticos și a început să ude roata. La înapoierea în autocar o colegă de trupă l-a admonestat admirativ:

- Măi Dinică, dar ce scuuulă aiii… !

- Mdaaa, a răspuns serios actorul, și când te gândești că asta este doar pentru teren…

Veșnică pomenire, maestre !

… Escu duce o campanie în forță. Ridică sabia, scutul dacic și buzduganul voievodal isterizând tot felul de gură cască. În Oltenia și-a dat cu totul în petic. Mircea Dinescu nu a avut fir la microfon.

O fi el perceput ca un gureș nonconformist, dar totuși … Poetul este emblema Revoluției. Figura sa răvășită, dominată de ochii unui psihopat hiperlucid care repeta isteric, dictatorul a fugit, rămâne momentul cheie, în care roata s-a întors, curajul vorbit al nebunului a ucis frica unui popor speriat, care își udase chiloțeii. Domnu’ candidat,…Escu, ați dat cu bâta-n baltă, chiar dacă poetul vă retrogradase pe un vaporaș de apă dulce, într-o emisiune la Tănase nu se făcea să scuipați în farfuria unei gazde de bună credință.

Mircea, fii liniștit, fă-te că lucrezi în continuare, miza este prea mare, conacul tău de la Cetate este insignifiant pentru Biruințele mari ale lui …Escu.

Machea, de unde ți se trage neică? O fi de la damigeana aia pe care i-ai trimis-o când îi țineai hangu, se aștepta poate la un butoi sau chiar la o cramă, mai știi ?

Asta-i viața ! hârșa, hârșa pe hârtie….