Nicolescu Bogdan

Eu te privesc cum pleci nepăsătoare, Cum brațul tău candid, dispare, Îmburghezit de lume fără mine, Iar eu mă-ntreb cum ar fi fost mai bine. Godeta timpului rămas nuanțează, Profilul tău și-al

Privește-adâncul rămășițelor plimbări, Un călător în timpul îngrădit de onoare Frontul e priveliștea pentru care merită să mori Ci nu-i un cimitir biruitor cum se pare. În prisma ochilor i se

E toamnă, cu nostalgie și vers, Cu frunze meditând printre noi, Și noi plecând din univers, Să ne căutăm printre ploi. Și te-am găsit a flori de câmp mirosind, Udate de stropi mici

Topindu-și ochii către cer, Să-nalțe luminând cărări, Cu un fitil slăbit în el, Caută grăbit scăpări. Și-adună-n orizont apus, Tristețea despărțirilor, Și-o pune mai presus , Decât sărutul

Căutând cu privirea să-mi iei, N-ai avut ce...nu am nimic, Te-ai poticnit în ochii mei, Și-ai scurs totul din ibric. Toată cafeaua ochilor moare, Pe buzele tale și n-am socotit Că dragostea,

Þine-mă în brațe strâns, Cu zâmbetul tău matinal Și ține-mă acolo ascuns, Ca pe un ciob de cristal. Așteaptă-mă-n port, Dansând în briza mării, Când apusul e mort, Sărutul

Când m-am îndrăgosit, Am crezut că-i pentru totdeauna, Un rest de viață fericit, Lacrimi de dor să ne fie cununa, Dar am greșit. Când m-am îndrăgosit, Soarele era mult mai aproape, Și noi

E dragostea ce ți-o port, De-atâția ani De eclipsă voluntară, Iluzorie... E mâna mea, Ce-ți înșfacă sufletul În acalmia dragostei. E mătasea respirației Din care ți-am făcut Atâtea eșarfe

Cum aș putea să trăiesc fără ea, Dacă nu m-aș trezi-n primăvara zilei Și aș sorbi însetat din adierea Frăgezimii-nmugurite și-a zambilei. Mi te imaginez la veranda ochilor mei, Și adormind sub

Pe drumul meu,un drum modest, Nu sunt pavele șlefuite, Apasă tălpi de om,dezvelite Ce se opresc când se-ntâlnesc. Ele nu caută cașmirul, Ci se îmbracă-n pielea lor, Și lasă urme de

Când norii sălbatici adulmecă noaptea Și pe linguriță Zahărul s-a întărit, Te simt Într-un colț de pagină Cum mă privești Cu zâmbetul amorțit. Cu ochii închiși Ne dibuim respirația Cu

Uneori, când merg pe stradă, Mă cred cel printre nebunii Orbi ce-au îvățat să vadă, Soarele în abisul furtunii. Atunci când se mai oprește timpul, Obișnuiesc să râd din străfunduri, De

Oricum Montmartre este un bulevard Pe care vorbesc tălpile noastre succint Despre cum inimile noastre ard, Despre cum ele malițios se mint. Cum stau în pat după preludiul serii, E cert că

Am aflat sub sâni de seară, Osipitalitatea celor certe, Ce te găsesc la fel de clară, În silueta-ți pe perete. Apoi acele dimineți cu boare, Mirosind a mosc sărutul, Transpirăm încet sub un

Cum îmi caut singur noaptea, Și ea mă caută cu toate, Așa rămân eu claritatea, Iar ele doar cuvântul\"poate\". Din tot ce mai am acum, Ea mi-a ramas o întrebare, La care sincer nu am cum, Să

Ești simplă Ca o notă Si Pierdută-n larg de alb, Și cel mai mult Mă fascinează Zâmbetul tău Mi - Iar ochii Þi-ar fi putut fi La, Dar nu! Ochii-ți sunt O notă necunoscută Pe care nu am să o

Eu sub pleoape te presez, Cum jurnalele presează flori, Și-n cuvinte te creez, Să alergăm râzând pe nori. Eu cu ploaia te ating, La pervazuri așteptând, Te-ntrezăresc pășind, Printre gânduri

Uitându-te la mine prelung, Mă savurezi cum stau îngândurat, Ca pe culoarea vinului burgund, Într-un cupaj roșu-afumat. Lumini și umbre pe piele, În secvențe de ploaie târzie, Se joacă viu

Tu dragoste nemuritoare,eternă flacără pustie Ce-aprinzi sufletele...de supărare și de bucurie Ce-ncerci să pui asupra mea? Stăpânirea ta barbară... Ce mă subjugă și îmi ia Și gura ei amara. Ce

Te țin minte cum erai prima oară, Când te-am văzut dezmierdată-ntr-o vară, Nisipul se topea pe tălpile tale Și marea ne spăla trupurile goale. Te țin minte cum zâmbeai infantil, Cu ochii

Mă uit la vârful copacilor, Poate mai găsesc rspunsuri, Ce zac pe fundul sacilor, Pline de gânduri tulburi. Cineva-mi tot spune, Ai să rămâi cu versul, Ascuns printre lacune, Îți vei uita și

Cât plouă în mov de in, Iar tu nu crezi în furtună, Dac-ai vedea cerul senin, Cu stelele spălate, ...ai locui pe lună Cât nisip în tot trecutul tău, Iar tu urăști deșertul, De-ai

Azi mi te imaginez în fum albastru Înotând prin el și strălucind ca un astru Cravata mea-i strânsă încă de pielea ta goală Acum gândul vorbește și gestul înșeală Mă măsori din priviri și-apoi te

"Am visat că ești a mea, În octombrie seara, Lumina stâlcită ne adulmeca, Așa cum ochii Adulmecă lumini de stea." E atat de simplă Dragostea noastră, Atât de frumoasă, Că noi o