Poezie

Statui de ceara.

barbatul de duminica.II

1 min lectură·21 mai 2010

Mediu

Topindu-și ochii către cer,

Să-nalțe luminând cărări,

Cu un fitil slăbit în el,

Caută grăbit scăpări.

Și-adună-n orizont apus,

Tristețea despărțirilor,

Și-o pune mai presus ,

Decât sărutul regăsirilor.

Căci ea nu minte și-l aclamă,

Și seara și-n zori repetat,

O voce-l încălzește și cheamă,

Să petreacă senil și-naintat.

O liniște cântând se pare...

Să fie o altă sclipire?!

Din ochii ei tulburi de mare...

Ce-nadâncuri îl sorb din privire.

Și-apoi ieșind din ideal,

Se-ntinde și stânge in pat,

Renaște-un psalm dintr-un vitral\'

\"Să nu fi desfrânat\".

Se amețește-n ticăitul ceasului,

Și-n lipsa ei când fură luna,

Fără sens, până-i a lui,

Duminica-i înghite săptămâna.

001.542

Nicolescu Bogdan. “Statui de ceara..” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/nicolescu-bogdan/poezie/13941603/statui-de-ceara

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.