nicolae tomescu

este bine că cineva ne mai aduce aminte, nouă celor ortodocși,(de multe ori doar cu numele) de învățăturile Bisericii noastre. Luați cu treburile zilnice de multe ori uităm de cele ale sufletului și chiar de cele trebuitoare trupului. Sigur că, procedând așa, n-om ajunge să facem parte din Biserica Triumfătoare

de data asta par a fi doua planuri si textul substantial schimbat

Am prins și eu o parte din acele vremi. N-am învățat despre Goga, Arghezi, Teodoreanu. Știam însă versuri de Maiakovski, pe la examene de admitere erau subiecte din \"Mama\" de Gorki și \"Așa s-a călit oțelul\" de Ostrovski. Știam a recita \"Azi țara ta e casa ta\", \"La masa verde față-n față\", \"Silvester Andrei salvează abatajul\", \"An Son HI\" și multe altele de felul acesta. Eminescu era criticat că în \"Împărat și proletar\" n-a sesizat rolul clasei muncitoare, de gropar al capitalismulu, că doar Marx și Engels existau și scriau pe atunci. În facultăți copiii micilor burghezi nu aveau decât ¼ din locuri, cei ai foștilor exploatatori și ai chiaburilor niciunul. Așa am ajuns să fac cunoștință cu armata RPR, timp de aproape 3 ani.
Mai târziu mi-am dat seama că erau, pe vremea aceea, și altfel de scriitori. Mă gândeam și mă minunam cum a putut să apară, și eu să pot cumpăra din librărie, \"Sita lui Mamona\" a Dlui Petre Anghel.
Textul Dv. și cel al Dlui Anghel care v-a inspirat mi-a trezit, după cum vedeți, amintiri.

Cu gânduri bune pentru amândoi

mulțumesc pentru citirea acestor micropoeme.
mă bucur că v-au inspirat.

dar, după câte știu eu, trebuie să existe 2 planuri despărțite de o linie de cezură
Aici avem un singur plan: copiii ce meșteresc din lut chipuri din povești. Ar trebui două planuri ( deci 2 propoziții distincte) Aceasta ține de tehnică.

Cât privește valorile estetice, ei, aici este mai greu. Aceste valori sunt:

AWARE (stare emoțională intensă, mai ales de bucurie, optimism, frumusețe armonioasă)

FUEKI (eternul, ceea ce este constant, dimensiunea atemporală a artei, a naturii)

RYUKO (efemerul, ceea ce e vremelnic, dimensiunea trecătoare a naturii)

MEI (frumusețe a naturii, a inteligenței umane)

MONO NO AWARE (patos al lucrurilor)

MUSHIN (negativitate, lipsă de spirit, cu conotații din filozofia zen, de nimicnicie)

SABI (tristețe a singurătății, a declinului, a sărăciei acceptate, a timpului atotdistrugăror)

WABI (frumusețe austeră, melancolie, dezolare)

YUGEN (misterul singurătății, al însingurării)

KARUMI (simplitate adâncă a formei literare, eleganță, naturalețe)

Într-un haiku nu pot încăpea toate acestea, dar măcar o parte e bine să fie prezentă.
Îmi cer scuze pt acest lung comentariu
Vă urez succes în abordarea liricii nipone

printre ghiocei
la umbra scorburii vechi
cățelușii orbi

9 tablouri, care de care mai veridic.

tristețea frunzei -
mai ieri, doamna din azil,
prim balerină

mulțumesc pentru oprire și osteneală.

Cu gânduri bune

enervantă acea strofă - țânțar ce nu se lasă încorsetată în cele cinci silabe.
Și pentru că nu toată lumea a avut de a face cu astfel de strofe-insectă iată că a ajuns în Atelier.
Cu gânduri bune

privesc fetița din perspectiva tatălui: rămâne tot fetiță de și ea are, la rândul ei, o fetiță. Sper să-i rămână și alte amintiri, frumoase, despre tata.
Cât privește ziua îndrăgostiților spiritul ei, pentru mine, este un import de aiurea ce nu are de a face nimic cu mine și , sper, nici cu cei ce-mi sunt dragi mie.

De la înaitași. De mic mi-a plăcut să păstrez \"vechituri\". Dacă nu mi-ar fi plăcut, sunt sigur, s-ar fi pierdut. Am postat doar câteva care mi se par a avea o valoare documentară de interes mai general. Și alte scrisori prin conținutul lor, de și personal, arată realități, mai generale, ale acelor vremi.
Între Sâmbăta Inferioară( de jos ) și satul Ruși sunt vreo 8o Km dar cei 2 tineri s-au întâlnit la mii de Km tocmai în Cleveland.

o vizuală reușită din care răsbate dragostea față de cea care este:

un violoncel rămas pe câmpuri pustii,
.. strigătul cailor albi spre apus,
fumul zăpezii ce s-a dus.

frumoase cuvinte și bine potrivite

doar adineaori am observat comentariul Dv.
Unele scrisori, venite în aceea perioadă din SUA, ca aceasta din 16 noiembrie 1926 purtau, între cele 2 steaguri, versurile pe care le-ați remarcat. Hârtia format A4 se vindea, acolo, în redacția ziarului Foaia Poporului ce apărea la Cleveland (după modelul ziarului cu același nume din Sibiu). Dealtfel puteți observa că automobilul, pe care sunt fotografiate cele 4 fete în costum popular,printre care și mireasa, este inscripționat ca fiind al presei. Că tânăra doamnă avea legături cu presa reiese dintr-o tăietură din acel ziar cu o poezie semnată de ea. Invitația la nuntă și poezia le-am inclus într-unul din capitolele din Spre Necunoscut (cred că în Povestirile Victoriei)
Sper că noianul amintirilor, ce vi l-am trezit, a fost plăcut

Doamna Vali: Vă mulțumesc pentru trecere, părere și sugestie. Și eu am fost preocupat de numele fetelor mele. I-am convins pe toți din familie să fie niște nume simple românești. Știu că în redacțiile marilor ziare sunt redactori specializați în titluri. Cât despre titlul acestei postări cred că reflectă exact conținutul.

Doamnă Anny:
Îmi pare rău de arhiva Dv. pierdută. Pe a mea am păstrat-o, mulți ani, în cufărul ce m-a însoțit pe vremuri,2 ani, în armata RPR. Pentru că „piesele de arhivă” au început să se deterioreze m-am gândit să le pun pe suport virtual. Asta îmi va lua timp dar am avantajul că le revăd, pe unele după zeci de ani.

Doamna Viorica: Nu din mândrie(dar poate mai ști?) am postat aceste poze ci gândindu-mă că au o valoare documentară, care, poate i-ar interesa pe unii colegi de sait.

Doamna Maria: Poze vechi am destule. Parcă ieri era vremea când mă retrăgeam nopțile, în „atelierul Foto” din baie ori debara. De la o vreme s-au cam prins nepoțeii pe unde le țin și pt. a le mai salva, așa cum am spus și mai sus, încerc să le bag pe calculator. În timpul acestei operațiuni mi-a venit ideea ca pe unele, mai vechi ce au stat pe pereții din casa bunicilor,să le postez, cu titlul de mai sus

Cu gânduri bune pentru Dumneavoastră

ANTET?

fotografie

sugestivă, însoțită de un text, ce ar trebui să ne pună pe gânduri, dar nu numai pe noi ci și pe mai marii planetei

nu-i nevoie de glas
privirea spune totul -
tristețe,speranță

mi-au plăcut versurile, nu atât pentru forma lor, agreabilă de altfel, ci pentru conținut.
Am avut și eu doi colegi de liceu care după examenul de admitere au venit îmbrăcați cu cele mai bune haine ale lor: Costum popular. Am râs de ei pe înfundate, noi ceilalți. Poate și asta i-a ambiționat. Erau mereu cu burta pe carte. Unul a ajuns diplomat, de carieră, celălat, prin meseria lui, cunoscut nu numai în oraș ci în tot judeșul.
Mulțumesc că mi-ați prilejuit această lectură ce mi-a readus, în memorie, amintiri plăcute

îmbrăcate în haine pe măsură.
Oare de ce sunt tot mai puțini poeți care scriu poezie, cu rimă, în formă fixă?
Pentru ca este mult mai greu, cred eu, necesită mai multă muncă.
Și apoi, poate din vina mea, eu nu înțeleg care sunt cuvintele vechi, ponosite, și cele...nu știu cum să le numesc.

Curios cum se păstrează din primii ani de școală doar amintirile plăcute. Celelalte parcă au fost șterse cu un burete de pe tabla memoriei.
Totuși am avut și o mare nemulțumire la sfârșitul clasei întâi: n-am primit premiul I. Am făcut mare tărăboi în fața doamnei învățătoare exprimându-mi foarte sonor, cu argumente, nemulțumirea. Tărăboiul n-a avut loc la școală ci acasă la noi. Doamna învățătoare era mama care, în cele din urmă, m-a convins că Octavia, colega mea de bancă, a fost mai bună decât mine la muzică recitări și, parcă,prcă, la aritmetică.

Să fie vorba despre o dragoste de demult și nostalgia unor vremuri apuse? pentru că:
ne-am țesut prin receptorele telefoanelor publice
târziu în noapți bucureștene, speranțele,
ne povestim acum virtual neîmplinirea (?)

Oricum, se citește ușor imaginile fiind de neuitat