școala

mi-au plăcut versurile, nu atât pentru forma lor, agreabilă de altfel, ci pentru conținut.
Am avut și eu doi colegi de liceu care după examenul de admitere au venit îmbrăcați cu cele mai bune haine ale lor: Costum popular. Am râs de ei pe înfundate, noi ceilalți. Poate și asta i-a ambiționat. Erau mereu cu burta pe carte. Unul a ajuns diplomat, de carieră, celălat, prin meseria lui, cunoscut nu numai în oraș ci în tot judeșul.
Mulțumesc că mi-ați prilejuit această lectură ce mi-a readus, în memorie, amintiri plăcute

Orașul urii urâțește
chiar și cel mai curat destin.
Te rog din suflet de te-oprește:
nu-ți întina sufletul plin
de-nvățătură, bun și blând;
căci anii vin pe rând, pe rând
și omenia ta va crește.

de ce? Mi-a fost dat să gust din nedreptatea urii mult mai mult la oraș decât la țară! Frecventele umilințe cu care suntem întâmpinați ne îndârjesc și mai mult voința de cunoaștere. În ciuda răului primit în ocaziile umilitoare, cinstea și bunul simț rămân singura cale(bătătorită) celui ce știe cât de greu rodește \"noroiul\".
Dlui N. Tomescu - sunt onorat de cuvintele pe care le-ați lăsat ca semn. Vă mulțumesc; mă bucur că realitatea poate fi interpretată... diferit...!
Dlui V. Mălăescu - aveți dreptate în observația făcută. Cum spuneam, orașul a fost locul unde mi s-a acrit de ura primită-n schimbul nevinovăției! Și, cum dorința mea este de a transforma răul în bine, voi modifica în ultima strofă: orașul urii= un cuib al urii. Vă mulțumesc pentru... tot binele!
mult succes tuturor!