nicolae tomescu

despre atât de complicata natură umană. De la copilul pios la ambițiosul preot ce-și trădează patria pentru unele interese meschine și apoi la omul ce se căiește pentru toate relele făcute.
Toți aceștia într-un singur personaj.
În lupta binelui cu răul s-ar părea că de partea celui dintâi ar fi divinitatea care în acele vremuri era reprezentată de Zeii din Olimp.
Aceeași încărcătură emoțională, cu care ne-am obișnuit, însoțește textul

După momentele de contemplare a anotimpului, prin simple detalii,( lăstarii sunt goi, scârțâie taeascu-n șurub) și altele înfrumusețate prin figuri de stil,( moleșită-i grădina, sângele viei, soarele blând, mere îmbujorate, blazat nucul) urmează unul elegiac: cucuveaua, simbol al anunțării sfârșitului, își face apariția.
Poem încărcat de sensuri și simboluri

efecte vizuale de sezon.
Cred că se putea înlocui fân cu otavă. Ar fi fost mai de sezon iar o silabă în plus nu contează.
aveți un tipo la ultimul vers. Scârciob = scrânciob

Un poem despre frământări sufletești ce se conturează în fața unor realități ce apar, parcă, peste noapte: contopiri nedorite dar impuse, de forțe ce par malefice, încercarea de smulgere din propria credință, încercarea de diminuare a sacrului. Și toate acestea, ne spune poetul, din cauza unor fugari discutabili de războaie ce nu-și mai pot disimula arderile flămânde
Un poem militant pe frontul apărării unor valori culturale și religioase ce sunt în primejdie

Primul micro poem, care ne duce cu gândul la povestirea atât de tristă a lui H. C. Andersen, cred că n-are de ce să fie încadrat la texte umoristice. Chiar să fi avut o brichetă fetița nu văd cum i s-ar fi schimbat soarta. Și apoi ea doar visa să ajungă la gura sobei, drama ei se petrece noaptea în plină stradă.
Hansel și Gretel al Fraților Grimm au avut de a face cu o ușă de cuptor. Faptul că de acolo privesc la vrăjitoare implică vreo undă de umor?

doar al doilea poem, cred eu, are o tentă umoristică ce derivă din contradicția dintre numele prințesei și faptul că a fost maculată de cenușă.

Un episod în care dramatismul predomină. Asupra cetății planează pericolul iminent al cuceririi și apoi al distrugerii ei. O cale de salvare ar exista, însă ea nu poate fi acceptată deoarece învinge dragostea tatălui pentru fiica sa, frumoasa Kromia. Bătrânul rege nu-și poate sacrifica fiica și lasă totul la voința zeilor.
Nu știu de ce, dar am avut impresia că autorul parcă ar face, în termenii moderni de azi o transmisiune de la fața locului sporind astfel tensiunea și credibilitatea povestirii
Ca și cei ce au îndrăgit un serial T.V. și eu aștept acea zi a săptămânii când apare un nou episod, pentru că observ că nu trece săptămâna fără să mai apară unul

Cu plăcerea lecturii

într-adevăr este ciobanul. Pe lună se văd niște umbre care seamănă cu un cioban sprijinit în bâtă.Există și o legendă populară care explică cum a ajuns ciobanul acolo.
Pe pământ, aici la noi în țară, ciobanii ardeleni ajung cu marfa lor, căutată, și în București. Sunt recunoscuți după pălărioara lor specifică.

Felicitări

nu e craterul, iar Bucureștiul nu e pus doar pentru rimă. În răspunsul anterior am precizat că ar putea fi și prin alt oraș
Mulțumesc pentru atenționarea în legătură cu aritmia.

e nicio legătură între vulcanolog, om de știință, și vulcanizatorul care lipește cauciucuri chiar în București fiind. Și, apoi, cel de pe lună chiar poate fi văzut cu ochiul liber de pe pământ. Unul ca el, de pe pământ, poate fi și în București sau în orișicare alt oraș dar nu stă mult pe acolo.
Mai aștept răspunsuri mai ales că nu e greu după precizarea făcută mai sus

Chiar dacă-i născut în Jina, un strungar poate fi văzut pe lună?
Așteptam un răspuns scurt și la obiect.
Strungar nu-i sinonimul celui de pe lună, din munți și de la București.
Deci nu!
Scuzați întârzierea intervenției mele, n-am fost toată ziua pe acasă.

înțelegeți prin strungar? Cel care lucrează pe mașina unealtă numită așa?

În ultima frază se va citi: m-am bucurat când am descoperi acest Sait ...

M-a impresionat, în primul rând, volumul și calitatea informației pe care Bia ni l-a împărtășit prin Referințe. Apoi, acea simbioză dintre haiku și natură realizată, simbolic, în acest festival, prin Haiku-urile legate printre tufele de trifoi.
Sunt frumoase și fotografiile care au stat la baza întocmirii acestor micro poeme. Am stat minute în șir în fața acelei poze cu samuraiul care are expresia feței atât de serioasă. Mi-am zis că gândește. Oare la ce? Și poza cu figurile din istorie ce defilau prin orașul Kioto m-au dus cu gândul departe.
Gândul mi s-a oprit și la o întâmplare de acum vreo două decenii într-un sat turistic din Transilvania. Un grup de turiști japonezi au organizat o ceremonie a ceaiului la care au fost invitați vecinii gazdelor. Când pregătirile au fost aproape gata o tânără drăguță, îmbrăcată în Kimono, părea dezorientată. Purta ceva în pumnul strâns. Într-un târziu mi-am dat seama că ar fi vrut să arunce câteva firimituri minuscule și n-avea unde. După această întâmplare mi-am dat seama că aș vrea să știu cât mai multe despre obiceiurile și felul de a fi al acestor oameni.
M-am bucurat când am descoperit acest care mi-a facilitat întâlnirea cu lirica niponă, nu doar ca admirator, ci, după puterile mele, chiar și ca realizator.

ce emană tristețe
Îmi aduce aminte de un alt jurnalist, de excepție, Geo Bogza, care la fel a zugrăvit, atât de bine, unele drame din domeniul mineritului.
Vremurile s-au schimbat, problemele au rămas.

Din articolele Dv., scrise după părerea mea cu talent, am învățat că un astfel de poem se bazează pe două realități, din natură sau societate, care formează cele două planuri despărțite de linia de cezură și că din descrierea și, mai ales, din antiteza lor cititorul trage anumite concluzii deschizând-i și anumite orizonturi de gândire.
S-ar putea să fie luminos pentru că pedagogul trebuie să fie un optimist, să fie convins că materialul cu care lucrează va deveni un altul, mai bun, datorită și muncii lui.
Acestui material, despre care vorbeam, omul în formare, îi va fi lehamite doar atunci când unul din părțile procesului educativ, educatorul, își face în lehamite munca.
Subiectul este foarte vast și nu poate fi dezvoltat la subsolul acestui text

Cu stimă

Nu văd cum, și nu ar sta în firea lucrurilor, ca dimineața când e ceață, deci și frig, în drum spre școală copilul să-și târască ghiozdanul. Acum e vioi. O poate face când se întoarce după ce ceața s-a risipit și, de obicei, soarele strălucește ca vara.(deci e cald iar el obosit) Și apoi laptele gros este un joc colectiv iar copilul e singur. Dar cred că replica Dv s-a depărtat, voit, mult de micropoemul meu.
Drumul spre lumină eu l-am văzut concret spre niște lumini care se zăreau din ceață,probabil becuri, în acel drum spre școală. (poate n-am fost destul de explicit dar îmi trebuiau mai multe silabe). Cititorul își poate închipui însă și drumul spre lumina cunoașterii.
Oricum, vă mulțumesc pentru intervenția de mai sus dar, mai ales, și pentru articolele Dv. pe care le-am citit cu plăcere, desigur cu ochiul nespecialistului, învățând însă câte ceva.

negri s-au adunat asupra cetății Atalya. Vitejia apărătorilor contracarată de numărul mare al atacatorilor dar și de trădare.
Prezența lui Adoris printre apărători dă speranțe cititorului că totul se va termina cu bine.

Ioanei pentru că a intrat în rezonanță cu gândurile mele. Și ni numai acum.
La fel și prietenului Viorel care de data aceasta s-a coborât din frumoasele sale descrieri în proză la aceste miniaturi înțelegându-le.
Și nu în ultimul rând Biei, specialist în domeniu, de la care au de învățat cei ce cuteză a realiza astfel de poeme în spirit nipon.
Și ca cele spuse în comentariul de mai sus să fie, într-adevăr, de folos și altora o să las în pagină doar primul poem, cel înstelat, iar pe celelalte două le mut la subsol:

În drum spre casă
zburătăcind castane -
dezlănțuire

Spre înserare
glasul mamei i-adună -
copii obosiți

surprinse, parcă, de obiectivul unui aparat foto.
Secvențe ce par a spune că soarta generațiilor ce vor urma, în Europa, depinde, în mare măsură, de generația actuală.
Ar trebui, totuși, folosirea liniei de cezură în delimitarea planurilor.
Și dacă ne gândim la încadrarea acestor minipoeme ca Haiku-uri vedem că ele nu se referă la natura înconjurătoare ci la cea umană, deci le putem cataloga,aproape pe toate, ca senryu-uri.
Oricum topica lor este una de sorginte niponă

dar destul de cuprinzător, despre "problema națională" în Transilvania. Chiar și din textul de mai sus reiese că prieteniile de o viață și căsătoriile mixte au rezolvat, în mare, această problemă .
Umorul, după părerea mea, este susținut de atitudinea lui Viorel, un "naționalist" de conjunctură, fără argumente, în fața unor oameni care cunosc mult mai bine realitățile etnice ale locului. De fapt prin el vorbesc și "multele păhărele de tărie și cele câteva beri"