Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Proză

Iarba verde de acasă... din Ardeal

3 min lectură·
Mediu
Ștefan se pregătea să iasă la iarbă verde împreună cu soția sa și cu familia Moise, când a sunat telefonul. La capătul celălalt al firului (telefoane mobile încă nu existau) era Cosmin Moise, care a întrebat dacă poate să mai aducă pe cineva cu el, deoarece tocmai i-a venit în vizită, de la Târgu Mureș, o rudă din partea soției. Bineînțeles că Ștefan a fost de acord. S-au întâlnit în parcare, au făcut cunoștință, s-au urcat toți cinci în mașina lui Ștefan, au ales împreună destinația, au ajuns acolo fără probleme și, după primul pahar de palincă, toți erau „la per tu”, tipul respectiv, adică Viorel, musafirul, fiind foarte prietenos. După mai multe păhărele de tărie și câteva beri luate de cei doi bărbați (Ștefan nu a băut deloc, fiind șofer, iar soțiile s-au oprit după doar „o gură” de vișinată), Cosmin și cu Viorel, au început să discute politică. Deh, subiect foarte la modă la începutul anilor ’90! N-a trecut mult timp și amicul din Târgu Mureș a declanșat o ploaie de înjurii la adresa tuturor maghiarilor din această țară și din lume. Aproape că nu exista în vocabularul său vreun adjectiv denigrator care să nu fi fost folosit. În plus, toată gama de cuvinte pornografice și de factură sexuală, cu trimiteri spre mame, spre origini, spre Dumnezeu, sfinți s.a.m.d. Văzând cât este de pornit (și de neoprit), Ștefan a prins un moment în care antimaghiarul înflăcărat a plecat să mai aducă lemne și le-a spus celorlalți: - Lăsați după mine, că vreau să-i dau o lecție! În câteva secunde Viorel s-a întors lângă foc, a lăsat jos lemnele și, înainte de a mai apuca să spună ceva, Ștefan l-a și „luat în primire”: - Viorele, te-am ascultat când ai vorbit despre unguri, nu te-am întrerupt, dar să știi că nu sunt de acord cu tine. Iată, spre exemplu, ai afirmat că ungurii sunt... așa... și așa... și așa... Să spună verișoara ta, care mă cunoaște de 25 de ani, dacă eu mă încadrez în această descriere, că doar și eu sunt ungur. - Cuuum, ești ungur? Vai de mine!! Ștefane, sau Istvan, te rog frumos să mă ierți, sunt sigur că tu nu ești un ungur ca toți ceilalți, îmi pare foarte rău, vai ce prostie am făcut!!! - Nu te mai văicări, măi omule, că te-am păcălit! Nu sunt ungur, cum să fiu așa ceva?! - Eram sigur că tu nu poți fi ungur! Nu mă puteam înșela, că eu îi miros pe ăștia de la o poștă! Băga-i-aș... scoate-i-aș... facu-le... dregu-le.... mama lor... Paștele lor... toți sfinții ș.a.m.d. - Așa e, Viorele, eu nu sunt ungur, dar nevastă-mea, aici de față, e unguroaică! - ?!?!
065.872
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Proză
Cuvinte
449
Citire
3 min
Actualizat

Cum sa citezi

Rodean Stefan-Cornel. “Iarba verde de acasă... din Ardeal.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/rodean-stefan-cornel/proza/14096574/iarba-verde-de-acasa-din-ardeal

Comentarii (6)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Distincție acordată
@garda-petru-ioanGIGârda Petru Ioan
Pe de altă parte, de multe ori, cei mai înverșunați antimaghiari și, respectiv, antiromâni au (și)sânge de român, respectiv, de maghiar. Iar întâmplarea povestită de tine, fictivă, are, cred, sute de corespondențe în realitate.
Un text scurt și îndesat, care pune pe gânduri și care poate avea efect mai important decât zeci de discursuri politice asupra bunei înțelegeri între concetățenii de naționalități diferite.
0
@nicolae-tomescuNTnicolae tomescu
dar destul de cuprinzător, despre "problema națională" în Transilvania. Chiar și din textul de mai sus reiese că prieteniile de o viață și căsătoriile mixte au rezolvat, în mare, această problemă .
Umorul, după părerea mea, este susținut de atitudinea lui Viorel, un "naționalist" de conjunctură, fără argumente, în fața unor oameni care cunosc mult mai bine realitățile etnice ale locului. De fapt prin el vorbesc și "multele păhărele de tărie și cele câteva beri"
0
VDViorel Darie

Este o vorbă veche, să nu dai într-un copil dacă nu știi cine-i taică-su. Din textul dvs. se structurează sfatul să nu vorbești de rău un neam, o profesie, un partid, un om dacă nu cunoști bine pe cei care te ascultă.
0
@laurentiu-ghitaLGLaurentiu Ghita
Bravo, Cornele, o replică frumoasă patrioților „verzi” de ambele etnii. Apropo, ași băgat de seamă că cei mai ănverșunați antimaghiari sunt prin Călărași, prin Ialomița, unde colcăie ungurii?
0
Distincție acordată
@laurentiu-ghitaLGLaurentiu Ghita
Bravo, Cornele, o replică frumoasă patrioților „verzi” de ambele etnii. Apropo, ași băgat de seamă că cei mai ănverșunați antimaghiari sunt prin Călărași, prin Ialomița, unde colcăie ungurii?
0
@rodean-stefan-cornelRSRodean Stefan-Cornel
Domnule Tomescu, Nelu și Laurențiu,
Aveți dreptate, vă mulțumesc și pentru aprecierile înstelate.
Domnule Darie,
Ați intuit perfect! În primul rând eu am vrut să fie un text umoristico-moralizator, pornind exact de acea vobă veche pe care o invocați și dumneavoastră.
Numai bine, tuturor!
Cornel
0