Am ceva aici...

Examen de admitere la o instituție de învățământ superior militar. Se anunță o concurență foarte mare la toate secțiile și specialitățile. Sunt ultimele ore înainte de încheierea perioadei de înscriere la concurs. Până acum s-au luat în evidență dosarele de candidați primite de la diferite instituții specializate cu atribuții în domeniu, dar nu sunt excluse nici înscrierile individuale.Toate compartimentele din structura unității, indiferent de atribuțiunile curente ale acestora, sunt chemate să contribuie la sprijinirea bunei desfășurări a acestei importante activități. Întreaga muncă a comisiei de admitere este organizată astfel încât să se elimine orice suspiciune de netransparență sau de incorectitudine. Stresul la care sunt supuși cei din comisie se ridică la cote greu de imaginat pentru cineva care nu a îndeplinit o asemenea misiune.

În biroul secretariatului comisiei de admitere forfota este în toi. Sună telefonul. La celălalt capăt al firului este subofițerul de serviciu pe punctul de control:

„Sunt subofițer de serviciu pe punctul de control, plutonier Neacșu. Domnul maior Ionescu, secretarul comisiei de admitere, este rugat să vină până aici să lămurească o problemă a unui candidat.”

Maiorul Ionescu se ridică din fața calculatorului și coboară, cu speranța că acesta va fi ultimul drum pe care îl va mai face astăzi spre poartă, înainte de plecarea acasă (după ora 20, ca de obicei, de când a început calvarul admiterii).

Ajunge la punctul de control, întreabă cine îl caută și în fața sa apare un băiat foarte brunet, subțirel, parcă mai tânăr decât vârsta obișnuită pentru un asemenea concurs, îmbrăcat curat, dar cu niște haine pe care evident nu le-a mai folosit (nefiind exclusă nici varianta împrumutării acestora de la un frate sau de la tatăl său). În mâna stângă avea un dosar, iar în dreapta o plasă, potrivită ca mărime și ca greutate, după cum se vedea.

- Bună ziua, să trăiți! Am și eu o problemă cu domnul care se ocupă de înscrierea la examen – începe timid tânărul.
- Spune care-i problema, te ascult! – îi răspunde maiorul.

În acel moment tânărul brunețel ridică mâna în care avea plasa, o îndreaptă spre maiorul Ionescu și începe un discurs, ca și când ar recita o poezie bine învățată:
- Domnule ofițer, eu provin dintr-o familie foarte săracă, dar am învățat foarte mult pentru admitere și vreau neapărat să devin ofițer. Sunt foarte sărac, nu am bani. Problema e că am ceva aici... – și întinde și mai mult mâna cu plasa către ofițer.
- Măi băiete – îl întrerupe calm maiorul Ionescu - este foarte bine că vrei să devii ofițer, este foarte bine că ai învățat, dar să știi că pentru a reuși nu ai nevoie de bani și nici de altceva, așa că lasă mâna jos...
- Tocmai asta este problema, că am învățat foarte mult și nu știu dacă am vreo șansă ca să reușesc, de aceea vă rog să vă uitați ce am aici! – și din nou ridică mâna cu plasa.
- Păi, dacă ai învățat, ai șanse mari, dar nu mai încerca să umbli cu alte chestii...
- Dar, vă rog, totuși, să vedeți ce am aici, vă rog frumos! - și iar cu mâna sus!
- Tinere, dacă mai insiști, o să chem și poliția, să știi, o să te trezești cu dosar penal și nu o să mai poți deveni ofițer niciodată!
- Dar de ce nu vreți să vă uitați? Pe mâna dreaptă am o pată din naștere și-mi este teamă că voi fi respins la vizita medicală. De aceea am vrut să vă rog pe dumneavoastră să vă uitați la ea, că dacă nu am șanse de a trece de vizita medicală, atunci nu are rost să mai plătesc taxa de înscriere, că sunt băiat sărac, nu prea am bani...