Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

Haihui prin Europa

5 min lectură·
Mediu
Era pe la începutul deceniului 8 al secolului trecut (1971- 1980). Granițele țării erau aproape ermetic închise. Se făceau însă excursii în grup în țările „lagărului socialist“.
Am putut astfel vedea Mausoleul ostașilor români de la Plevna, orașul Sofia de la poalele muntelui Vitoșa cu râul lui de pietre, măreața biserică Alexandru Nevski și Catedrala Sfânta Sofia, monumentul ostașului sovietic și multe altele.
M-a impresionat apoi Budapesta cu frumoasa ei panoramă văzută de pe Dealul Gerelter, cu clădirea Parlamentului ce se oglindea maiestuasă în apele Dunării, Podul cu lanțuri, metroul și Insula Margareta. La fel uriașa piață Milenium în care pot fi văzute statuile regilor Ștefan cel Sfânt, Ladislau cel Sfânt, Ludovic I cel Mare, precum și al voievodului Iancu de Hunedoara și al fiului său Matei Corvin. Erau prezenți, sculptați în piatră, Francisc Rakoczi și Layoș Koșuth. Mă vor ierta, poate, ceilalți de care nu-mi mai amintesc.
Îmi stăruie în amintire și Belgradul cu podurile sale și cu monumentul eliberatorului sârbilor de sub otomani, Mihaylo Obrenovici.
M-am hotărât apoi să vizitez Berlinul de Est, capitala RDG. N-a fost să fie. Nu eram pe lista aprobată de „pașapoarte“. Am primit mai târziu o adresă în care eram anunțat că: „La cerere Dv. nr... din... răspunsul nostru este: nu se aprobă
A fost, însă, să fie după 40 de ani, adică în vara aceasta, în a doua jumătate a lui august.
photo 18.jpg
În Germania am poposit mai întâi în orașul Koblentz situat la confluența Mozelului cu Rinul ce poartă numele de Deutsche Eck (Colțul Germaniei). Același oraș liniștit, ce degajă istorie îmbinată cu noul în construcții. Cunoșteam orașul, caruia de atâtea ori i-am străbătut, la pas, străzile. Dar cel mai mult eram atrași de marele fluviu.

photo 17.jpg
Aici, ca noutate, am găsit cabinele suspendate ce transportă turiști înspre și de la cetatea medievală bine întreținută. După ce am admirat în voie frumoasa panoramă, am parcurs, prin înălțimi, înapoi, drumul spre oraș.

photo 8.jpg
Iată-ne în drum spre Berlin, în fața impunătorului dom de la Koln, apoi în interiorul lui.
photo 3.jpg

photo 11.jpg
Pentru a ajunge la Dom a trebuit să trecem un pod pe sub care curgea liniștit Rinul. Aici, pe acest pod, pe un gard de sârmă împletită ce desparte aleea pietonală de șinele trenului urban de suprafață, îndrăgostiții pun câte un lacăt, gravat cu numele lor, care simbolizează legătura „de suflet și simțiri“

photo 10.jpg
După o plimbare destul de obositoare prin oraș, odihna este binevenită.

photo 46.jpg
Automobilul a străbătut rapid distanțele ajutat de autostrăzi și șosele fără cusur. Am trecut și prin Göttingen, vestit oraș universitar. Mii de biciclete își așteaptă, în fața gării, stăpânii-cei mai mulți studenti.


Iată-ne în Berlin. Mijloacele de transport în comun, trenuri de suprafață și subpământene, autobuze, unele cu etaj, vaporașe ce în trei ore fac un tur al orașului pe râul Spree (și canale ajutate de ecluze) te pot duce în orice punct al orașului. Am primit informația că distanțele parcurse de toate mijloacele de transport în comun, dacă ar fi puse cap la cap, în 24 de ore ar putea înconjura de trei ori pământul pe la ecuator.
photo 81.jpg
A meritat o poză în fața Porții Brandemburg, emblema berlineză.

photo 111.jpg
Din fața Domului berlinez se vede Turnul televiziunii, la care n-am putut ajunge atunci în 1974. Tot aici am putut vedea o „minune" arătată de un berlinez. Zicea că la construirea turnului autoritățile comuniste au demolat o biserică. De aceea la o anumită oră, în zilele senine, pe cupola de sticlă a turnului, razele soarelui una verticală și alta orizontală, formează o cruce vizibilă într-o bună parte din oraș. Am văzut-o și noi.
Dar, cum în tot răul este și un bine, acum am putut vedea și partea vestică. Din zidul despărțitor al celor două lumi au rămas doar câteva bucățele, spre aducere aminte. Aici poți fi cu un picior în Berlinul de Vest și cu celălalt în cel de Est.
photo 25.jpg
Știam puține despre Reichstag, parlamentul german. Doar că în 1933 a fost incendiat, ceea ce le-a dat apă la moară naziștilor să de vina pe comuniști, că Adolf Hitler s-a folosit de acest pretext pentru ca parlamentul să-i dea puteri depline în stat, că în proces a fost implicat și Gheorghi Dimitrov. Mai știam că sergenții sovietici Egorov și Cantaria, la 9 mai 1945, i-au pus steagul roșu, al victoriei, pe cupolă.
Iată-ne acum fotografiați lângă această clădire istorică.

photo 69.jpg
După restaurarea sa de către arhitectul britanic Sir Norman Foster, din 1994-1999 clădirea a devenit unul dintre cele mai populare obiective turistice ale Berlinului. De pe cupola sa ovoidală se poate admira superba panoramă a orașului.

photo 71.jpg
Oglinzile de sub cupolă captează lumina zilei și o trimit în cele trei săli de ședințe luminându-le și încălzindu-le.

photo 74.jpg
Nu departe de Reichstag se află sediul Cancelarului german. Aici doamna Merkel vine zilnic la serviciu.

photo 48.jpg
Un turist care se respectă nu poate ocoli Postdamer Platz. Aici, după reunificarea Germaniei, au fost construite clădiri remarcabile ca în acel Sony Center dotat cu magazine, restaurante și cinematografe.

photo 51.jpg
Cupola ce acoperă întreaga piață este impresionantă.

photo 97.jpg
Un astfel de turist nu poate ocoli nici Insula muzeelor unde se află, în cele zece clădiri construite între 1830 și 1930, cel mai armonios și divers complex sistem muzeal din lume, inclus în patrimoniul mondial UNESCO. Pașii ne-au purtat doar prin Pergamonmuseum unde se află reconstruit, din piese originale, la aceleași proporții, Altarul din Pergam. De el se leagă o serie de mituri din timpul Marii colonizări grecești precum și din epoca elenistică.
photo 98.jpg
Am admirat interesantele Basoreliefuri originale expuse pe pereți.

photo 102.jpg

photo 82.jpg
Tot aici am putut vedea, în mărime naturală construită din piese originale, Poarta zeiței Iștar, una din cele opt porți ale cetății Babilon.
La fel și alte construcții, în mărime naturală din Orientul antic, Roma antică și Grecia antică.
photo 84.jpg

photo 86.jpg

photo 87.jpg

photo 88.jpg

photo 90.jpg

photo 92.jpg

Interesante sunt și exponatele ce ilustrează istoria musulmană a evului mediu.
photo 107.jpg

photo 108.jpg

Nu ne-am fi grăbit să ne întoarcem în țară dar, cei mai mici nepoți dereticau deja prin curte în cinstea sosirii noastre.
photo nepotei.jpg
024.171
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
979
Citire
5 min
Actualizat

Cum sa citezi

nicolae tomescu. “Haihui prin Europa.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/nicolae-tomescu/jurnal/14055384/haihui-prin-europa

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Distincție acordată
@cristina-rusuCRCristina Rusu
îți dau o steluță pentru munca ta. știu că nu e ușor să faci așa un material. te-ai descurcat destul de bine și ai poze interesante. sînt bune, ai reușit să ai cadre drepte și culorile sînt reale. bine că nu le-ai lucrat cu vreun program ca să le conturezi prea tare. data viitoare ai să înveți să nu pui atît de multe poze cu tine sau familia ta, ci cu locurilor interesante pe care le vizitezi. și doar una cel mult cu tine.

cu prietenie, bia
0
@nicolae-tomescuNTnicolae tomescu
Da, într-adevăr pozele 4, 5 și 6 precum și cea de la sfârșit puteau lipsi, dar îi supăram pe cei din depărtare, care-mi sunt apropiați, și care au dat semne că le-au văzut. În celelalte imaginea mea se pierde, cred, printre ceilalți turiști.
Ași fi putut, și așa am vrut la început, să povestesc despre miturile și legendele referitoare la Altarul din Pergam, Poarta Iștar și la celelalte obiective din muzeu dar mi-am dat seama că alții au făcut-o mult mai bine decât aș face-o eu acum. Cei interesați pot da clic pe Google ori pe alte motoare de căutare.
Pregătirea pentru postare și postarea propriu zisă au durat câteva ore bune. Nici aparatura nu este prea performantă. Mă mir și eu cum de-am reușit.
Mulțumesc pentru semn și evidențiere
0