Nicolae Serban

el trambita sfarsitul lumii si facea comert cu naivitatea omului de rand. ea isi etala farmecele pe bani si vindea in timpul liber cartofi in piata. cand se intalneau ,saptamanal in acelasi

imi curge sufletul pe străzile pustii,inocente din creierul unui cătun izolat de care n-a auzit nimeni. acasă la mine, de unde au plecat toți să-și urmeze calea, nicăieri tapetează spațiile,doar

se adunau seara in grădina cu flori , jucau șah si alte jocuri ce le făcea plăcere , își îndrumau chemarea în noapte spre moarte. în viața lor scurtă nu-și construiau ideile pe malurile abrute

singurătatea celui ce-și mișcă-n luminile verzui egocentrismul și fuge după câte-o iluzie întruchipată într-o fugară undă sonoră cu care să-ți delecteze intelectul tău lăuntric de curvă ruptă

Copacul in fiecare noapte Canta,atunci cand bate vantul. Ori,poate ca nu,ci Doar traieste cum stie numai el.

Oi fi o cuvertura Pe care femeia isi sterge talpile Pline de spini si cioburi. Oi fi un faras,pe care femeia Ia gunoiul din sufletul ei. Oi fi un ins Care nu-si iubeste femeia. Oi fi o

două ateliere ambigue formate din flori,fete,filme sau băieți așteaptă cu înfrigurare să funcționeze iar... flori de la Florin,fete de la Florin filme de la Florin... restul omului fiind un

liniștea dinlăuntrul cuvintelor asemeni gândului atârnat de creier comunică iluzia,speranța și ura. de când au înflorit crângurile la fel ca zorii zilei? un cuvânt trăia odată la sat. el

dimineața fulgii curg ca un ocean din cerul plumburiu peste satul-ncătușat de vremi și de troiene. oamenii curg ca niște bărci prin ape-nvolburate,bâjbâind după idei lăsate-n curte de

Copilaria-sunetul inteles,ca o ploaie ce rapaie-ntr-o rapa, Casa aceea din deal in care am crescut. Ca un ciulin in desert, am impuns-o cu gandul. Am alergat la ea in gand, Ca un ciulin in desert

Risipind tot ce poti duce,la fel ca o furnica Care munceste pentru. a-si duce existenta. Dar tu nu sa construiesti, Nici sa distrugi, Doar sa traiesti cum vrei tu, Fara restrictii si

la acest atelir,s-au nascut vedete, care iubesc viata aceasta,ca pe o farama din Dumnezeu. intelegi? apoi daca ai trai in alb si negru n-ai putea intelege mare lucru... oare voi intelegeti

Îmi diluam umorile prin felurite idei ce curgeau fluviu prin Benzile cromatice ale cromozomilor. Nu-mi puteam concentra scopul pe care îl vroiam Materializat în copilul perfect pe care

vergeaua de otel ascunsa in burta lui din care maraia din cand in cand cate-o floare vejtejita pe care o uita-n parul ei... timpul batran prin care-au fluturat cuvintele

o zis zasu , ca ea , apoi a plecat din dedesubtul lui,el a eliberat-o...dar ea nu stia. din dedesubtul ei, ea stia ca inca este acolo , langa el... si atunci toti norii de lumina,au luminat

atunci când el vrea să moară vorbele țâșnesc din izvor. în acest timp bizonii lui Dumnezeu ,aleargă pe o intindere arzânda pentru a-mi spânteca iepele cele albe cu care mă mândresc cel mai

inima, ca și o trestie în vânt, rămâne cu rădăcini cu tot în sufletul ei. rana din care-mi curge gândul duios,plin,pios și bun e inima. lin bate suflul gândului bun, la fel ca un

sesizand pericolele,catapeteasma , a sunat indelung pe carnea crapaturilor cauzate de Iuda , in inima ei sangele. celelalte naturi omenesti ce-si faceau loc prin crapaturile ei au izbucnit in

dacă aș fi putut să-mi aleg viața aș fi vrut să fi crescut intr-un pom al vieții și al morții pe post de mâncător de frunze... și în timpul acela, intim nodul abisal legat de clinchetul

singur,fara sa incerci incercarea incercata de toti ceilalti de dinaintea ta involuntara. poate de cele mai multe ori o singura data voit si necesar incercata de un singur OM. ,,n-ai crezut