Odată-n doi

ea era un pigmeu contrar lui, care

era un uriaș, descendent direct din

niște semințe cultivate pe un platou muntos

întins.

foarte întins acest munte dacic

și încă fără o locație știută, doar bănuită.

ei se iubeau.

se iubeau atât de mult încât

au reușit să depășească orice barieră,

orice drug, orice stavilă, orice le-ar fi împiedicat

destinul.

într-o zi, ușa lor a fost deschisă larg.

un alt pigmeu, care pândea din ziua nașterii lui

deschiderea ușii, a intrat în casa lor.

din ziua aceea destinul a murit, lumea s-a micșorat, iar el s-a retras pe pe un platou muntos întins

și încă fără o locație știută, doar bănuită.

dar tânăra locuitoare a Planetei Albastre

îl iubește.