Poezie
uite că am ajuns
1 min lectură·
Mediu
uite că am ajuns.
pașii mei se opresc pe frunzele moarte. Aștept
să cadă picătura cea mare.
cerul e limpede ca un parbriz spălat de ploaia
ce vine mereu din față,
mereu în răspăr cu plânsul.
o bilă neagră și grea a trecut pe la spatele mamei,
apoi s-a făcut liniște și foarte cald. Prin vișini motanii
își spală dinții cu puținul sânge de vrabie
zburătăcit printre vișine-picături.
casele scârțâie dar nu se desfac.
o broască enormă, șiroind de apă, urcă malul.
e două și-un sfert. Picătura n-a căzut încă,
dar îi crește încontinuu burta. Când ridic ochii
mă văd oglindit în bulbucătura ei
împreună cu frunzele moarte.
pe la spatele mamei bila cea neagră trece înapoi –
acum ceva mai grăbită.
broasca ridică o labă mare și rece,
face semne spre sat.
004.427
0