Nicolae Dimitriu

grigore canta o misa gregoriana
foarte mecanic si mass production
penisul lui e deshidratat ambalat si livrat
tuturor celor care cer un erection

grigore e un produs dificil
care se vinde mai mult pe sub mana
insa nu-i orhidee fara pistil
si nici corabie fara carma

explodeaza ceva deodata
un titan parca se ridica in fata mea
insa e doar penisul lui grigore
iar pe el calare o stea

\"pietonul orasului cuvant\" este pompos si flat in acelasi timp. Este o imagine care sugereaza un liceean la primul contact cu poezia secolului trecut.
Autorul are o apetenta pronuntata pentru sabloane si locuri comune: vaduve bogate oprind limuzina in fata magazinelor de lux, enunturi etnocentriste si xenofobe (cu Rajhamtranvashatraputra/ se făcea că erai sedusă de un chinez), totul ambalat intr-o pospaiala poetica vadit neasimilata.

Iar suficienta megalomaniaca afisata in comentarii atinge sublimul: \"ce mă amuză enorm este cum un băiețaș de 18-21 de ani, care probabil că habar nu are cu ce se mănîncă literatura sau estetica\"

Si faptul ca investighezi in particular membrii site-ului (\"Liviu Dascălu, chiar dacă, cu răutate sau dispreț, mai e cum mai e. La urma urmei el are o licență în filosofie și e doctorand paremi-se în filosofia comunicării\") mi se pare de-a dreptul bizar si alarmant. Liviu Dascalu nu a pomenit nicaieri pe site ca ar fi doctorand in filosofia comunicarii.

Mai iesi domnule pe afara, mai vezi lumea...

Thais, sper ca esti de acord ca avem aici doar o varianta mai lunga a celebrului \"mi-a placut ca n-am cuvinte\":
\"pentru ca este \"exagerat de personal\", pentru ca astfel de poeme nu trebuiesc \"explicate\", las un semn, de citit, altora\"

Claudiu, nichita victoria s-a razbunat si pe mine, imediat, coborandu-mi nivelul de la 100 la 10 (nu ca ar avea vreo importanta)

Cristiana, inteleg foarte bine ca vorbesti despre un lucru \"extrem de personal\" si posibil dureros, si in acest context comentariul lui Daniel a fost deplasat. Insa scopul scriitorului nu cred ca este sa obtina compasiunea cititorilor. Odata facut public un text, \"nu ma consider poeta\" nu este o scuza valabila pentru a respinge comentariile critice.

Cristiana, exact aici este problema: de ce unora li se accepta comentarii care \"Nu se vor comentarii literare\" iar altii sunt pedepsiti pentru acelasi lucru?

Scuze d-nei Teodorescu, poza este luata de la distanta prea mare... Scuze si Cristianei pentru ca, la urma urmei, si comentariul meu a fost off-topic. Insa s-a nimerit sa dau peste cateva comentarii facute de Nichita Victoria care chiar m-au iritat. De exemplu: \"am trecut-o la personale pen\'ca nici poezie nu e.
Aleks, tinere, mi-e dor de tine:) multam de trecere si de apreciere. ma bucur. poa\' ne mai vedem cumva anul asta.\"

Cu ce este acest comentariu mai bun decat \"lol\"?

La fel de off-topic este si comentariul lui Thais Teodorescu, la urma urmei, insa pe el nu il admonestezi...

Am inghitit o piatra
insa nu prea rotunda
stomacul se contracta
durerile abunda

Domnule Titarenco, ma tem ca gresiti. Dincolo de amuzamentul ocazional oferit de aceste \"dueluri\" nu incerc decat sa indeplinesc o functie sanitara, oarecum asemanatoare cu cea indeplinita de vulturi sau hiene: cadavrul este acolo, trebuie folosit!

Nu va consider ignorant sau submediocru din cauza ca nu l-ati citit pe Cortazar, sunt convins ca si d-vs ati citit carti de care eu nu am auzit.
Ce ma supara este inconsecventa, faptul ca reprosati altora defecte de care suferiti chiar d-vs. Daca vreti, pot sa le enumar, insa stiu ca sunteti un om inteligent si nu aveti nevoie de asta.

Imi cer scuze daca unele din comentariile mele v-au provocat anxietate si va marturisesc, cu toata sinceritatea, ca unele din poeziile d-vs aproape imi plac (nu, nu sunt ironic, voi reveni cu exemple)

\"Nici tema nu e prea inedita\"
Eu cred ca o astfel de afirmatie ar trebui sprijinita cu un citat. De exemplu eu, daca as vedea o poezie intitulata \"yearba mate MMIV\" si as vrea sa fac un comentariu rautacios, i-as aminti autorului ca Julio Cortazar a folosit acest leit-motiv pana la plictiseala (cat e el de Cortazar) in romanul Sotron.

Raspunsul lui Mihnea, asa pueril cum este, are totusi o doza de umor.

Aleks, \"sper ca vei stii\" ca paiul ortografic din ochiul altuia, sub microscop, devine barna din gardul vecinului

Alma, nu-mi amintesc sa-ti fi vazut interventia la comentariul lui Virgil, foarte asemanator cu cel al lui Mihnea, cand se referea la Tosa Claudiu: \"Ce mă amuză enorm este cum un băiețaș de 18-21 de ani, care probabil că habar nu are cu ce se mănîncă literatura sau estetica, ne vorbește așa cu aplomb ex cathedra despre critica literară\" la http://www.poezie.ro/index.php/poetry/71493/index.html

Urmarind traseele sinuoase ale sitului am ajuns din link in link si la aceasta balada urbana de o rara forta si expresivitate.

Atmosfera demareaza aparent idilic, desi tensiunea erotica din subtext deja insinueaza tentacule telurice:

Ion si cu Maria de-o vreme se iubeau
in fiecare noapte o poezie isi dedicau
Se srutau timid pe obrajori
Si adormeau cuminti prinsi de fiori

Realizam in strofa a doua ca avem de a face doar cu vestigii ale romantismului, cei doi eroi sunt deja pregatiti sa marseze in etosul contemporan. Falsa naivitate a protagonistilor este endemica societatii, \"Parazitii\" ofera un weltanschauung legitim, acceptat instantaneu si cu abandon:

Dar intr-o zi Ion rau se mai supara
Ascultand \"Parazitii\" in mintea-i se ivira
Mai multe feluri de a o pedepsi pe Ea
Si se gandea ca la noapte le va aplica
...
Iar cand Maria lui acasa sosi
Fioros Ion pe patul negru o tranti
Si deasupra fetei speriate se napusti

Apoi avem o revelatie inca mai profunda, \"victima\" agresiunii de sorginte culturala devine complice benevol:

Dar ea zambind cu strengarie
Zise-n sinea-i : Hm, mai sa fie
Nu credeam sa am asa o bucurie

Vedem aici nici mai mult nici mai putin decat reconstituirea unei scene demiurgice: Catalin si Catalina isi urmeaza destinul mundan in vreme ce Hyperion, inocenta primara (poezie, obrajori, fiori) ramane abandonat pe raftul amintirilor. Muzica Parazitilor ritmeaza triumfal mersul inainte al progresului.

Putem vedea si in alte lucrari ca autoarea si-a asumat in profunzime aceasta postura ambigua:

\"E placut sa te afli in treaba, in special atunci cand nu ai efectiv nici o treaba.\" - pauza de masa

\"Ma persiflez si rad isteric de mine cu mine... E bine!\" - Aiurea

\"the words of the prophets/ Are written on the subway walls\" - Simon & Garfunkel

Si nu mi-am mai gasit pacea.
Ploaia livida imi spala carapacea.

ia aminte:
oracolul a studiat (inspectat)
aceste pasari de jertfa.
In hala,
la prima ora,
măcelării de lux
vând măruntaie proaspete
pe sub mână (cu suprapret)

sunt bolnav
sunt bolnav
sunt bolnav.
EA este boala mea
Si-i foarte grav.

Sambure fii celor ce vor veni sa stie
despre vina de a fi fost
si mai ales vie

Mi s-a parut foarte buna, un fel de absurd temperat de o stransa logica interna a naratiunii si servit cu doza corecta de lirism sau, uneori, ironie.

Ingenios mi se pare faptul ca lirismul insusi contribuie la ritmul alert, de povestire SF: \"Portiera deschisă în grabă a izbit cu putere întunericul, scoțând un plescăit puternic\", \"La capătul autostrăzii pustii, luminile îngălbenite ale orașului rodeau orizontul\".

Cred ca ar putea fi exploatata intr-o lucrare de dimensiuni mai mari.

Textul de mai sus este unul discursiv, ca atare, ar trebui sa se supuna normelor deontologice ale demonstratiei logice. Din pacate, dincolo de ironia ieftina din versuri ca \"plutesc in gelatina eroilor de neam si tara\" sau \"pauza publicitara de la big brother\" nu prea gasim nici macar ideea principala a acestui demers, daramite argumentatia lui. Despre ce este vorba in poezia de fata, de fapt? Ce legatura este intre Burebista si \"maestri\", \"neam si tara\" si \"big brother\"?

Pe mine ma deranjeaza in special faptul ca o antologie cum a fost cea publicata de Ecraseur la http://poezie.ro/index.php/poetry/67183/index.html a trecut practic neobservata, in vreme ce acest kitch apare pe prima pagina

Scuturam de praf cateva clisee: \"amintirile
sînt asemenea unor statuete de cristal\" sau mai cunoscutul \"Iubire, bibelou de portelan\"

Adaugam cateva cuvinte cu multe silabe: \"iremediabilul\", \"duplicitatii\", etc.

Facem o aluzie la un mult prea cunoscut (si uzitat poetic de altii) experiment psihologic: \"asemeni patrupezilor pavlovieni\" (nu conteaza ca vorbim ca un diriginte la lectia de educatie sexuala)

Incheiem proiectand acest exercitiu futil urmasilor nostri, si urmasilor urmasilor nostri: \"noi nu vom mai fi acolo/ decît asemeni statuetelor de cristal/ din amintirile iremediabile ale copiilor noștri\"

Apoi intimidam criticii.

Nu e rau, dar parca lipseste ceva: niste lumanari aprinse, ceva tamaie si busuioc si poza autorului intr-o rama de argint. Si coada credinciosilor la intrarea in Graceland. Ooops! Ala era Elvis...

Procedeul se numeste sinestezie, Cristiana.
Intr-adevar imaginea este convingatoare prin simplitate si economia mijloacelor folosite

Domnul Virgil, parca scrii mai bine cand esti nervos. Voi continua, vad ca te ajuta...

Uitasem ceva, ai spus un lucru mare in comentariu, de fapt, ne-ai furnizat solutia genialitatii: tot ce avem de facut este sa ignoram critica!