Nicolae Diaconescu

Textul de mai sus este o lecție educativă, valabilă atât pentru copii cât și pentru tineri,(uneori și pentru cei mai în vârstă). Ideea e să le acorzi încredere și să le dai responsabilități. Surprizele pozitive nu întârzie să apară. Pornind de aici mi-am amintit o întâplare, poate vreodată am s-o povestesc, este vorba de Valentina Iosif, nepoata lui Coca Andronescu...I-am acordat mici responsabilități până a reușit să-și învingă "tracul" față de tehnică...Din păcate nu împlinise 42 de ani când ne-a părăsit...

Deznădejdea pe care o trăiește personajul depășește duritatea metaforelor negative. Are alte aspirații decât acelea de a locui în căminul teologiei. Când îți dorești foarte mult un lucru nu mai contează mirosul pe care îl percepi, constrângerea la care ești supus, deoarece finalitatea, merită sacrificiul, dacă aspirația este reală. Rabzi!
Eu am locuit cinci ani la etajul 4, în corpul G din Regie și vara, în sesiune, urlatul studenților, plictisiți de atâta toceală, târziu în noapte, era pentru mine o distracție pe cinste. Urlatul era agrementat cu bubuiala unor borcane și chiar damigene din sticlă, direct pe ciment. Studenții din două blocuri, (cămine) se luau la întrecere în urlat și în bubuieli de borcane!
Nu aveam sictirul pe care îl manifești tu azi, în text, dar cauzele sunt cu siguranță altele, mai adânci.
În concluzie textul are vigoarea sincerității.

1.Mulțumesc pentru impresie și comentariu. Vorba ceea, vorbește-mă de rău numai numele să-mi circule. Chiar în seara aceasta, la un sondaj telefonic, doar e an electoral, când i-am spus doamnei de la telefon vârsta mi-a răspuns că numărul intervievaților de peste 65 de ani a fost epuizat! Și m-a rugat s-o scuz pentru deranj! Cum acest fapt s-a petrecut pentru a treia oară în ultima lună, am hotărât ca data viitoare, dacă o să mai apară o astfel de solicitare, voi mărturisi că am doar 48 de ani! Așa, ca să aflu ce întrebări nevinovate se mai pun în 2016!
2.Bogăția pentru unii o reprezintă familia, copiii, pentru tine înțeleg că este poezia, ceea ce este lăudabil raportându-ne la toți aceia care cred că bogăția noastră e creația. Pentru mine, într-un un anumit moment, am considerat că bunătatea ar fi singurul remediu în fața agresiunilor de tot felul.
3. "o schiță de ideologii revolute bașca obtuze". O întrebare, după cum se știe, se spune că în fața legii toți suntem egali, tu chiar crezi asta?
4. "adică cam" probabil te-ai grăbit și mie mi se întâmplă și nu revin cu erată.
5. Încă o dată mulțumesc, fiindcă recent, într-un comentariu binevoitor la un text, bună ziua am dat și belea mi-am căpătat.

Am îngrijit și eu lanul de floarea soarelui, de porumb, iar de viță de vie și azi mă ocup. Poate de aceea textul tău a avut ecou în mine. Are logică, sensibilitate, este un imn pentru tatăl tău.Cum s-ar spune un om de ispravă pe care te poți bizui. Aș fi avut încredere într-un astfel de om. Excepțională moștenire ți-a lăsat:"frumusețea acelui pogon de lumină

rămas de la tata!"

Toate sunt atât de bune că simt nevoia să iau poziția de drepți și să-l salut militărește pe domnul Florin Rotaru. Ordinea preferințelor: 3, 1, 4, 2.

că te-am supărat. Comentariul a fost strict la text, care, după cum am spus, e bine scris.

Textul are forță în transmiterea unor trăiri, "fragment de adevăr sufletesc, adevărul despre suferința unui om nevinovat". Dar....
Să presupunem că e radiografia unei realități crude. Deși am citit-o cu interes, ca pe observația unui medic într-o fișă medicală, relația mamă fiică pare a fi de natură patologică. Dacă este așa, soluția în astfel de cazuri e de natură medicală.
Dacă e doar fabulație, literatură, cu o puternică forță de sugestie, acest gen nu este pe gustul meu. De ce? Nu vorbesc de mamă ca simbol în literatură, ci dintr-un punct de vedere absolut personal. Ca moralitate mama a atins Everestul! Ca luptătoare pentru aflarea adevărului, o asemăn cu Vitoria Lipan. Ca forță în fața tăvălugului comunist ca martira Elisabeta Rizea. Ca iubitoare de frumos, o asemăn cu regina Maria...I-aș înălța permanent un imn de slavă, păcat că nu sunt în stare.
În concluzie scrii bine, altminteri nu m-aș fi oprit în pagina ta.

Ai un stil accesibil, am citit cu interes povestea lui Ioniță dar...talentul de prozatoare se manifestă la modul superlativ în "Vernisaj la Viena". Am iubit personajul, fragilitatea și totodată forța pictoriței de a depăși momentele dificile prin care trecea. Am rezonat și mi s-au umezit ochii.
Deocamdată doar aceste două proze am citit. Dacă vei deschide o expoziție la București, anunț-o și pe acest site, precis am s-o vizitez.

Prima strofă, cum s-ar spune, are logică și în plus imaginea creată este vie. M-a deranjat nefastă! Salcie nefastă? Salcia are altă simbolistică, probabil ai pus adjectivul doar ca să sune! Și nici măcar nu sună!
A doua strofă e pe gustul meu, n-am nici un reproș.
Și a treia strofă e reușită, evident, după părerea mea, reprezintă o întoarcere în copilărie, fabulosul e credibil, văzut prin ochii copilului.
Ultima strofă mai bine lipsea!
Am intrat în pagina că doresc un răspuns, sper să nu fiu trecut la off topic, cu mâna pe biblie, ai citit Orbitor, de la început până la capăt, fără a sări câte o sută de pagini, la fiecare 20 citite?

Mai întâi am citit proza Maria și Marea. (păcat că e singura).
Și acolo, ca de altfel și aici, ai o forță imaginativă care atrage, percep femeia mister, femeia astrală, nimeni însă nu o va descifra cu adevărat, vreodată.

Piesele lipsă le găsești doar la mine. Le returnez dacă primesc recompensă. Ce zici, facem târgul?
M-ai făcut să zâmbesc și pentru asta am lăsat semn.

Viața este bucurie
O-ntâmplare, un mister
Și-așa fi-va pe vecie
Cât sunt stelele pe cer

" simțeam un elan intelectual nemaipomenit, știam că voi scrie opere filosofice cu care voi uimi lumea, voi avea un imens succes de librărie, voi deveni profesor universitar și ”doctor honoris causa” în cele mai mari universități din lume și membru al unor vestite Academii, voi conferenția pe toate meridianele globului, admirat și aplaudat de o lume întreagă etc. et".
Viața a avut alte planuri cu tine, te-a aruncat în cel mai sărac sat dintr-o văgăună, unde copiii, când veneau, când nu la școală, din varii motive. Și pentrucă aveai simțul datoriei înscris în ADN-ul tău, ca vocație, căutai soluții pentru a-i aduce să-ți asculte lecțiile. Deși am intuit răspunsul înainte de a-l prezenta în text, povestea a fost și rămâne calea sigură pentru atragerea audienței. Greșești când spui că elevii mari sau adulții n-ar mai fi interesați de povești. Știi de ce m-am îndrăgostit de o Doamnă profesoară cu mulți ani în urmă? Că, mai ales mie, îmi depăna povești! despre Mihai Eminescu! Și nu era filoloagă!
Stea pentrucă ai potențat povestea la rang de mijloc educativ.
P.S.
Poate revezi dialogul cu băiatul cel înțelept, uneori "sună" neadecvat.

"Cum pot ajunge în inima ta informatizată
când sufletul meu funcționează cu lemne?
voi aprinde lumânarea bătrână
la ambele capetele și fie ce-o fi."

Dragă LIM,

Zilele astea am trecut pe la fratele meu, scriitorul, să-mi comenteze un text, "Am născocit o poveste". Concluzia lui a fost: "ar trebui să te iei în serios". Zic, prietena mea are altă părere, "în veci n-ai să scrii poezie"!. Fratele insistă, mai citește-mi ceva! Cum n-aveam nimic la îndemână am căutat pe poezie.ro. Cel mai mult i-a plăcut "Aroma pădurii", apoi "Împăratul gândacilor" și în cele din urmă "Femeia țipar". Așa am dat peste postarea ta, îți mulțumesc cu întârziere de cinci ani. Textul parodiat aparținea domnișoarei A. D. din Ploiești, pe care am luat-o la o "ocazie" spre București. Am discutat despre una, despre alta, și așa am aflat că este persoana care, pe vremea aceea, era foarte activă pe poezie.ro și cumva, nonconformistă. I-am spus că am parodiat două din creațiile ei dar atunci nu mi-am amintit cum se numeau!
Ce mică e lumea!

"Ar fi o copilărie să credem că există ceva în lumea aceasta care să nu poată fi corupt. Romanii spuneau chiar că nu există cetate care să nu poată fi cucerită cu un măgar plin cu desagi de aur."
Afirmația de mai sus mi-a reamintit disputa cu un fost coleg, Mihai Ionescu, în anul patru de facultate, stând la Casa de Cultură a Studenților Grigore Preoteasa din București, la o masă, la etaj, sorbind nu-mi amintesc ce. El susținea că orice în lume poate fi cumpărat, depinde doar de preț, afirmație arhicunoscută. Eu îl contraziceam că nu pot fi corupt, indiferent ce mi s-ar oferi. Așteaptă să mai treacă timpul și ai să ajungi la vorba mea, mi-a răspuns el în cele din urmă, obosit că nu cedasem la niciunul din argumentele sale.
Orgoliul tineresc afișat atunci, ar mai fi azi atât de credibil pentru mine?

P.S.
Într-un articol al doamnei Anca Sîrghie se menționează și numele tău, ai lansat un volum de proză scurtă la Târgu Mureș, decembrie 2015, ba mai mult, ai luat și un premiu pentru o povestire. Felicitări!

"Roata vieții" și "Cunoaște-te pe tine însuți" încep promițător. Pe parcurs m-ai pierdut în calitate de cititor. Eseurile abundă în informații despre care nu știu dacă sunt preluate din surse bibliografice sau sunt doar gânduri propii. Oricare ar fi situația, prima condiție a oricărui text e, să țină cititorul captiv, de la prima propoziție, frază, până la ultima! Apoi vin și alte condiții. Bineînțeles, nu sunt eu un etalon al percepției, dar dacă m-ai pierdut pe parcurs, din varii motive, scopul creației nu și-a atins ținta.
Preocuparea este însă lăudabilă și o persoană mai în temă cu subiectele abordate, poate face o analiză mai la obiect.

fiindcă e mereu altceva! Sper să nu cad în păcat să mă îndrăgostesc de minunea ta.

1.Am primit ecouri contradictorii la acest "poem". Doamna Eugenia Reiter l-a introdus la recomandate, ceea ce mi-a creat un oarecare confort, mai ales că n-am cum să uit că tot Dânsa a intervenit cu niște fotografii la textele mele, vezi și Butoiul cu varză de la Rotonda 17, azi nu mai e nici Rotonda 13! Pentru bunăvoința manifestată față de mine, îi acord un mic premiu, o sticlă de vin Merlot 2013, pentru care am primit premiul 2 (doi) la concursul organizat de Primăria Pietroasele. Rămâne să stabilim cum să vă înmânez premiul!
2.Stimată doamnă Carmen Sorescu, voi încerca să țin minte acest nume, ceea ce nu este foarte greu, prima mea dragoste s-a numit Carmen, Carmen Păsculescu, i-am dedicat și o poveste, Cronica unei mari iubiri, schiță în patru acte. Nu mai este printre noi! Cred că aveți dreptate, poate trebuia să mă opresc la privindu-ne în ochi. Am să mai meditez la sugestie, nu sunt spontan!
3.Domnule Sorin Oancea, trăirile pot să se asemene și după două mii de ani, important e cât de proaspete și credibil sunt aduse în memoria cititorului. Se pare că am reușit doar la nivel mediocru. Fac această remarcă fiindcă ani de zile am predat în învățământul seral și cei pe care îi notam cu 5 sau 6 îi consideram mediocri, pe cei cu 7 și 8 îi consideram buni, iar pe cei cu 9 și 10 foarte buni. Cei cu 3 sau 4 erau o prezență inutilă iar 1 și 2 erau analfabeți în domeniu.
4. Iată de ce aș vrea să cunosc persoanele care m-au notat cu 9 dar și cu trei. Mai aștept!
5. Domnule Voicu Tudor, mulțumesc pentru semn, ceea ce am vrut să prezint, în cuvinte nu prea multe, a fost ideea de caracter. Dacă acționăm doar sub impulsul hormonilor trădarea este la ea acasă.

1.Am postat aici acest text că poate aflu cine m-a notat cu 9, (doi de 9), și mai ales cu 3. Problema e, să mă rușinez sau nu cu această "Proză"?. La concursul precedent, deși nu am votat, (nici acum), în proza Argument am explicat de ce aș fi dat și eu o notă mică unui text clasat în primele locuri.
2. La observația domnului Ștefănescu am următoarea explicație:
inițial am vrut să scriu Trăiam simultan sentimente contradictorii bucurie explozivă tristețe nemărginită! Până la urmă am ales neadecvat, eram fericit, eram nefericit.