Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezieepigram

Rm Vâlcea -din concurs

epigramă

1 min lectură·
Mediu
Jurizarea s-a întocmit. Nu știu clasamentul
VÂLCEA
Tema 1 : “Drumurile noastre toate…”
BLESTEM
Primarului, ce ia “uiumuri”,
Blesteme nu-i aduc - decât,
Să asfalteze-atâtea drumuri…
Pe câte dânsul m-a târât!
DICTON MODERN
Dintr-un Stat așa năuc,
Vestului vizând “aroma”,
Toate drumurile duc…
rromi, la Roma.
DRUMURILE NOASTRE TOATE…
Pe-ale noastre drumuri poți
Să ratezi în dese rânduri
Că pornești pe patru roți…
Și ajungi… în patru scânduri.
Tema 2 :”Să-ți vezi bârna din ochi…”
BÂRNELE DIN OCHII MINIȘTRILOR
Mereu cu gându’ la popor,
Miniștrilor, de noi le pasă:
Cu bârnele din ochii lor,
Or să ne facă...prima casă!
PREȘEDINTELE PE LITORAL
Dom’ Băsescu, mare crai,
Expunând pe plajă scena,
Are-n ochii săi, un pai…
Și o soarbe pe Elena.
DESPRE MINIȘTRI
De dânșii (n-ar fi de deochi!)
Mugeau în șură trei bălțate:
“- Cu câte paie au în ochi...
Putem ierna pe săturate!”
044.162
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
144
Citire
1 min
Versuri
34
Actualizat

Cum sa citezi

nicolae bunduri. “Rm Vâlcea -din concurs.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/nicolae-bunduri/poezie/13910872/rm-valcea-din-concurs

Comentarii (4)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@garda-petru-ioanGIGârda Petru Ioan
Toate. Mai ales aia cu litoralul si mă mănâncă limba să dau o replică, dar ce-o să zică Tataia?...
0
@vali-slavuVSVali Slavu
mai ales cele de la a doua temă. Am trimis și eu la Vâlcea, iar una din cele de la tema „Drumurile noastre toate…” am scris-o pornind tot de la dictonul: „Toate drumurile duc la Roma.”
Felicitări pentru premiul obținut la Slatina!
0
@nicolae-bunduriNBnicolae bunduri
\"...la tema „Drumurile noastre toate…” am scris-o pornind tot de la dictonul: „Toate drumurile duc la Roma.”(Vali Slavu)

La o temă pot pica mai mulți pe aceeași idee, poantă, depinde cine o face mai bună și...aportul celorlalte epigrame. Eu îți doresc un succes n.bun
0
@rodean-stefan-cornelRSRodean Stefan-Cornel
Inițial nu doream să mai comentez, spunându-mi că o să te felicit după ce se anunță rezultatele, că nu prea mai există podium fără Nae Bunduri...
Dar, dacă tot le-am citit (și la câte premii ai luat, oricum nu mai are importanță dacă pierzi felicitările mele), zic totuși, acum, că mi-au plăcut toate.
Cornel
0