Întrebare : Cum te numești ?
Răspuns : Oricine .
Î : Locul nașterii ?
R : Se pierde în negura timpului .
Î : Numele părinților ?
R : Poate primii sau poate ultimii .
Î : Domiciliul ?
R :
Pune-ți o fărâmă de suflet
într-o ațipire , într-un somn ,
în amintiri și în regrete ,
în speranță și deznădejde ,
în nori , în Soare ,
pentru a fi sigur
că poți să te regăsești oricând
Găsește în muțenie cuvânt ,
O stea mai albă-n negrul orizont ,
Culorile mai vii din răul fond
Călcând peste pământul fumegând .
Ridică-te deasupra tuturor
Atunci când unii-așteaptă ca să cazi
Doamne…de câte ori
mă apropii de Tine și Te simt,
mă înfior de atâta nemurire.
Știu că mă vei întâmpina
încă o dată, în Mâine unde
Te voi vedea, Te voi atinge,
Te voi auzi cu
Am luat durerea ,
i-am împletit cozi .
Apoi am trimis-o afară ,
să se bucure , să zburde printre voi .
Am luat disperarea ,
i-am dăruit jucării ,
am dus-o în parc
să râdă veselă alături de
Plouă cu stele verzi ,
căzând nevinovate ,
undeva sus , printre nori .
Pașii-mi aleargă mai departe
prin iarba fierbinte .
Sunt un trup fără cap ,
caraghios .
Cei din jur își dau ghionturi
Nu mai țin minte unde ne-am întâlnit …
Poate pe o bancă ? Poate pe un peron părăsit …
Sau poate am fost împreună dintotdeauna …
Știu doar că atunci când te-am luat de mână
Păsările s-au
Pune-ți mâna ta în mâna mea
ca să putem vedea , auzi și simți
natura din jur , plină de armonie .
Pune-ți un colț de inimă
lângă al meu trup ,
căci iubim la fel ,
plini de tinerețe
Mi-ai întins o mână ,
dar mi s-a părut de șarpe , rece .
Mi-ai oferit un zâmbet ,
masca ta însă triumfa .
M-ai sărutat din priviri ,
totul era fals și mister .
Þi-ai deschis sufletul …
Am pierdut noțiunea de timp ,
spațiu , viață și moarte .
Te-am pierdut , copilo ,
spre ceața amară a timpului , în noapte .
Te am lângă mine ,
dar așa de departe ,
căci parcă nici eu nu mai
Tu , orizont înalt cu iz dulceag de sânge ,
Pe Soarele trufaș l-ai aruncat pe cer …
Tot ninge lin afară . Și ninge parcă plânge
Speranțele-mi deșarte se-neacă – ncet și pier .
Pier câmpuri
A dori ca cineva să-ți iubească sufletul
înseamnă a căuta Lumină în Beznă .
A simți că cineva îți iubește sufletul
înseamnă a trăi fericire .
A uita că cineva ți-a iubit sufletul
înseamnă a
Trăiesc cu iluzia unei deziluzii :
tu , voi , El .
Realitatea mă izbește crunt ,
mă doare în cea mai fină
fâșie de întuneric .
Femeia există dincolo de orizont ,
oamenii sunt după geamandură
A căzut în gol ,
după ce și-a făcut cruce .
Ud , salvatorul
primi un răspuns ciudat :
“ Te blestem ! Nu vei ști
niciodată ce bine este
Dincolo ! “
Păsări de foc brăzdează
adânci urme de întuneric .
Aripi largi răsfoiesc necuprinsul ,
înnebunindu-l .
Foșnet durează în aerul ud ,
împingând noaptea spre dimineață .
Apoi … Lumină … și …
Uneori , oamenii acceptă
să devină ei înșiși .
Dacă încerci lucrul acesta
poți să cazi în noroi .
Voi fi eu , acel celălalt ,
omul fără față .
Voi nu veți ști niciodată
unde , când și cum .
A bătut clopotul bisericii .
Poate a mai murit cineva
Undeva , cândva .
A plouat peste orașul împietrit .
Poate un fir de iarbă a crescut
Ca un scut , veșnic ud .
S – a auzit un
Am născut durere .
Ea era ascunsă peste tot .,
în voi , în mine , în natură .
Durerea era prea adâncă .
Urla de atâta durere .
Adâncul era prea adânc .
Se adâncea în durere .
Tăcerea era
Adânc , necunoscutul s-a născut
Din răbufnire oarbă de cuvânt .
Adâncă , ploaia a căzut din cer
Din necuprins spre stelele ce pier .
Adânci , speranțele-au zburat în sus ,
În infinituri
În noapte se aude un suspin ,
Fiorii te-mpresoară tot mai reci
Către Dincolo ca să poți să treci
Din calea vieții tot mai lin , mai lin ,
În noapte se aude un suspin .
Și un suspin
