nica mădălina

și uite, dacă vorbești de paradigmă, te invit să cercetezi ce s-a scris pe tema asta în drept, să vezi dacă poți schimba ceva ce nu este și a fost adoptat doar mimetic, nuici măcr trnspus din legislații străine, doar calchiat.

și îți mai lansez o provocare, dacă tot mi spui că nu înțeleg ce și cum cu dreptul... cercetează și tatutul cadavrelor în drept. e iarăși ceva nelămurit pe la noi.

ca să nu mai vorbim de așa-zisele drepturi ale animalelor.

sau de pedeapsa cu moartea, care juridic este o aberație oricum ai lua-o, dar e menținută prin tradiție în anumite state.

și ar mai fi.

zău că rămân dezamîăgită de răspunsul tău. adică eu am spus că numai sub o presiune a unei preocupări autentice a societății civile se poate schimba regula și tu-mi dai lecții că dreptul e schimbabil, adică spui același lucru precum cel pe care l-am zis și eu atrăgându-mi atenția că am înțeles greșit.

crede-mă că de 14 ani de când mă învârt prin juridic sunt printre cei care știu cel mai bine că nu se reduce la un codd de legi.

sau nu ai văzut ce anume am invocat? de pildă, faptul că m-am referit la apatia juriștilor români și a legiuitorului. șa.

mai bine întreb ce anume ai văzut din ce am tastat. că văd că de înțeles exact contrariul ai făcut-o cu privire la mai tot ce am punctat.

nu, florin, tu nu ai înțeles...

sau nu ai citit atent.

am spus că juridicul se poate schimba sub un anumit gen de presiune a conștiinței colective.

cu alte cuvinte, florin, juridicul nu e alfa și omega, normal că se schimbă, așa cum mereu a făcut-o.

citește, te rog, tot ce am spus... nu te pripi. că eu chiar am înțeles ce spui, dar nu e de ajuns ce spui pentru ca juridic să se întâmple ceva.

am uitat să precizez că am văzut argumentele tale ca fiin dreligioase pentru că, deși nu ai pomenit nimic expres, se subînțelege că fundamentul acolo se află.

apoi, cu privire la comparația dintre embrion și tânărul paralizat e, juridic, o comparație între mere și pere... din alte puncte de vedere este validă, dar juridic nu.

singurul plan unde se poate da lupta la modul serios este cel al bioeticii. însă în țara noastră este la pământ, în sensul că abia de câțiva ani au descoperit doctrinarii că există tone de scrieri pe bioetică peste hotare. și de obicei ceea ce se scrie la noi nu adaugă nicio nuanță în plus respectivelor scrieri.

ăsta e un alt argument în direcția că nu avem opinie colectivă bazată pe o preocupare autentică. iar cele câteva opinii individuale nu sunt transdiciplinare, încât să poată măcar să se facă bine auzite în toate zonele pe care le implică o asemenea problemă...

florin, juridic nu se va schimba nimic decât dacă presiunea societății civile va căpăta amploare, constanță, durată. asta pentru că juridicul are o morală a lui, distinctă de morala propriu-zisă. și e areligios.

argumentele morale șio religioase nu pot decât persuada în sensul schjimbării politicii legislative, însă sub condiția pe care am spus-o mai sus. și ar mai fi ceva: legiuitorul să aibă o viziune, să aibă convingeri. la noi nu are, ceea ce îngreunează nu doar menținerea unei linii, ci și schimbarea ei din mers.

juridic noi avem cârpeli. iar conștiințele individuale și cea colectivă (atâta câtă mai e) sunt, de regulă, apatice pe la noi.

admirabil că ridici prolema, numai că e mai complexă decât întrebările și intenția ta. asta pentru că aspectul juridic presupune, pe partea cealaltă, și dreptul de a dispune de propriul corp.

iar juridic nu este discriminare între cei vii și cei ce s-ar putea naște. numai că mi-ar lua mult spațiu să-ți argumentez de ce. plus că e ceva suficient de tehnic.

trist este că dialogul nu există, cel în cadrul căruia perspectivele astea - morală, religioasă, juridică (și de alte naturi) - să ne arate cât și dacă dorim, ca ființă colectivă, o schimbare a regulii în ce privește avortul.

și a face activi (sau chiar activiști) din apatici durează mai mult de o generație (nu fac pe prezicătorul, e o afirmație pozitivă, în sensul sociologic al termenului, adică bazată pe observarea faptelor).

și mă uit că ai spus despre relativ... păi, florin, în afară de dogmă totul e relativ, așa că nu te mira că și dreptul este... nu spun dacă e bine sau rău, e iarăși un enunț descriptiv și atât. de câteva secole deja argumentul religios nu mai are trecere în plan juridic.

cu atât mai solicitantă munca de convingere, persuadare etc.

ce spun e că nu asta e calea pentru a putea convinge. nu doar asta. nu într-o societate necatolică...

of, câte ar fi de zis. dar deja am diluat eu una.

prima strofă nu leagă cu restul. adică te aștepți să fie pădurea elementul cheie și nu e. așa că nu-i văd rostul...

lim, a alunecat degetul.

tu vezi de gramatică, simț fonetic, simț al ritmului textului, înainte să te dai în petec.

asta a fost zultima oară când îți mai scriu ceva. am făcut-o pentru că nu admit atitudini ca a ta.

nu-ți convine, sănătate. însă află că spre deosebire de trena de aplaudaci, eu chiar citesc și spun pe text, pe care-l raportez și la \"frații\" lui.

de suferință, în cazul tău.

am uitat să spun și de mele, de la tălpi - este, de asemenea, inutil

incurajez genul ăsta de discurs ce pare scris dintr-o dată, însă nu este.

dar nici nu este lucrat până la capăt, din punctul meu de vedere. asta pentru că versuri mai scurte ar fi dat dinamismul necesar secvențializării pe care o presupune visul.

dar imaginea din final rămâne în memorie. este simplu construită și plină de nuanțe.

de asemenea, cred că englezismul nu e necesar. ia din autenticitate. adică nu cred că visezi în engleză. dacă ai fi făcut-o, și textul ar fi tot în engleză.

cu toate acestea, steluță de încurajare, mai ales că am citit și alte texte de pe aceeași pagină de autor, iar acesta cred că marchează punctul în care se renunță la alambicături și inutilități.

)am uitat să zic despre degete pitoane - nu e necesar să fie prezent și acel pitoane, se subînțelege că au acest rol în context)

să vedem pe mai departe...

lim, ai grija ce spui. ai luat-o pe langa cu acest cum. am citit si alte texte ale tale, in care abunda si suna oribil, distrufe ritmul si coerenta, atata cata e, la nivel fonetic.

se pare ca tu nu ti le citesti...

oricum, nu stiu de ce mi se intampla, periodic, sa cred ca am putea schimba constructiv cuvinte, mai ales cand realitatea a demonstrat mereu contrariul.

din acest punct de vedere, imi cer scuze mie ca uit si ca mai las cate un semn.

voi remedia, insa. bafta, asadar, intr-ale... ca poeziei mi se rup degetele daca scriu.

acest \"cum\" nu are sens să fie folosit ca fiță, cât timp strică ritmul textelor (că l-am tot văzut folosit ca nuca-n perete). ce spun este că ori e folosit cu cap și simț al răspunderii (mai mult sau mai puțin poetice, după caz), ori...

adică una e când curgerea unui text (inclusiv fonetică) îl cere pe \"cum\" în loc de \"ca\", \"precum\" și altele de gen și alta e când...

mi-a plăcut finalul - \"ne risipim inutil/tocmai acum când e vară\", e simplu și puternic, amar ca substrat dar echilibrat ca înveliș.

restul textului nu se ridică la înălțimea acestor cuvinte, în sensul că nu rămâne în minte, după lectură, așa cum o face finalul. poate dacă s-ar renunța la cuvintele atât de fără culoare (exprimare greoaie, situată la început, prin aceasta punând frână în loc să susțină demarajul) și dacă versurile ar fi decupate mai scurt (pentru a evita, de pildă, acel gerunziu situat între două cuvinte_tari)...

virgula din rândul doi e în plus. la fel este și cea dintre subiect și predicat (rândul 6). de asemenea, se pune spațiu înainte de cratimă.

nu înțeleg majuscula de la \"E era...\".

textul mizează oricum prea mult pe folosirea semnelor de punctuație (două puncte și cratima).

am uitat și că \"să scriu un graffiti\" sună aiurea. cred că mai simplu - \"vrea un graffiti\" - merge mai bine pe linia a ceea ce trasmiți.

asta-i, și nu ăsta-i.

eu cred că ai două părți legate doar de existența acelorași personaje, ceea ce nu e de ajuns pentru a șine textul în forma de acum.

cred că parte a doua poate fi autonomă și transmite candoare și idee, leagă și cu titlul (nevoia de întregire, de fixitate șamd)

aș vedea-o așa:


Vrea să scriu un graffiti.
Fac un punct verde-n pământ,
lângă un trunchi masiv de copac.
El face un cerc verde-mprejur.

Mă îndepărtez, mă gândesc la
imagini. Când se usucă, mă-ntorc,
intru-n cerc, lângă noi stă
un maidanez. Ne păzește.

Uite, ăsta-i căsuța noastră,
alături câinele nostru latră
la un străin, mai târziu ne vom
gândi și la ce facem cu punctul.

se repeta cercul prea rău.

iar prima parte are alt ton, ar merge într-un alt text.

șperând că-ți dai seama de ce voi așeza în forma următoare, astfel că nu reiterez ce am mai spus și cu alte ocazii referitor la explicitări, lucrul cu lianții, cel privind compactarea, iată sugestia mea:


spăl și mă gândesc
cum ne curățăm de noi
de zilele tot mai puține

viața, o delegație,
o valiză ce nu se golește
niciodată de sentimente
înghesuite-ntre haine
mereu pe ducă

totdeauna lași un pat răvășit

calc și-mi imaginez trupul
umplând țesăturile
inspir adânc să consum tot
aerul dintre noi

așez lucrurile rămase
din tine unul și încă
unul ce mă va părăsi

(și am mai eliminat părțile formulate stângace și care nu aduceau plus de idee, nici de imagine)

mor de drag când îmi pică netul și nu observ și dau enter în van.

încerc să reiau. spuneam că păstrarea pronumelor ca versuri autonome fragmentează excesiv și deci opțiunea contrară ar fi de dorit. mai ales că acestui conglomerat de franțuzisme, englezisme (muzicale și ne) și elemente de basm nu i-ar strica și ceva firesc.

iar finalul - ea are nimic de nimic, el nu are nimic - scârțâie, pentru că lasă impresia de joc gratuit, iar asta anulează textul, el însuși deja periculos de jucăuș. astfel că ar merge reformulat.

citatul e perfect ca generism, probabil în contextul interviului face și sens.

citatul e plin de concepte, a căror verificare este altă discuție. mai întâi în cazul respectivului autor, mai apoi în cazul altora șamd.

dar da, ai dreptate, nu are legătură cu textul tău. și ți-o spune una care nu ține la convenționalism.

bref, și antipoezia trebuie, în opinia mea, să aibă o coerență și o veracitate a ei, ca discurs. adică exact lucrul cu care ești de acord și tu și care nu necesită spart decât cu extremă îndemânare și fix în punctele de climax (ale textului, din diverse puncte de vedere, ce se circumscriu tensiunii estetice). dar să nu dau și eu în generisme :)

cătălin, crede-mă că a ejacula cuțite nu trimite deloc la ceea ce explici acum că voiai să trimită.

eu n-am contestat că vrei să transmiți ceva, doar am remarcat probleme l nivel de formulare, am observat expresii forțate peste măsură. uite, ia un autor care a scris despre absurd, ia altul care a scris absurd și poate remarci faptul că nu expresiile bombastic formulate au redat absurdul...

cam atât.