Poezie
Criticilor mei
1 min lectură·
Mediu
Destui mi-au spus că n-am talent,
Că poezia-mi este un pamflet,
Că-n orice vers mă contrazic,
Și că-n final ... nu zic nimic.
Că-s crud cu tot ce întâlnesc,
Că scriu numai ca să rănesc,
Și că ar fi mai bine-așa:
Să las pe alții a poezia.
Am încercat eu în zadar,
Știu că nu pot, că nu am har,
Dar nu spun că scriu poezii,
Ci numai gânduri pe hârtii.
Voi care prea modest vă spuneți critici
Și-n zeflemea luați mâzgăleala mea,
Sunteți doar niște bieți patetici,
Ce vă legați de orice frânturea.
Voi ce elogiați catrenul,
Cu ritmul, rima voi jonglați,
Nu vreți c să schimbați refrenul,
Și-n pace voi să mă lăsați?
Nu știu de-ați scris măcar o strofă,
Sau poate nici măcar un rând,
Întreaga voastră viață-amorfă
V-ați petrecut-o criticând.
Scrieți și voi, sau, încercați,
După aceea ... criticați;
Ce-am scris și eu, ce-ați scris și voi,
Și-alegeți unul dintre noi.
Scrieți ... ca să fiți criticați.
Vă este frică să-ncercați?
Sunteți mai lași decât credeam,
Am spus credeam? Pardon: Știam.
013178
0
În numele acelor confrați de la Agonia, care ar putea fi de acord cu mine, vă rog din suflet să retrageți această diatribă cel puțin jenantă pentru palmaresul dumneavoastră intelectual.
Refuz să vă comentez scriitura, rungându-vă eventual să corectați doar \"Nu vreți c să schimbați refrenul\".
Până și invectivele au dreptul la integritate caligramatică.
Cu respect,