Zâmbesc unei raze de soare

ZÂMBESC UNEI RAZE DE SOARE Prin storurile trase, o rază ghidușă se strecoară, mângâindu-mi genele, risipindu-mi visele. Mă prefac că dorm și o las să-mi picteze tot chipul cu lumină. Mai întâi îmi pune pe pernă petale de mac, se joacă în parul meu, apoi îmi mângâie fruntea încă umbrită de gând, coboară pe gene și-mi soarbe ultima urmă dintr-o lacrimă uitată de ieri. Eu mă prefac în continuare că dorm și când în sfârșit ajunge în dreptul buzelor, deschid ochii și mai ales inima, și-i zâmbesc. Toată camera și tot sufletul meu se umple de soare. Zâmbesc soarelui, zâmbesc zilei, zâmbesc și nopții care a trecut, zâmbesc și amintirilor, îți zâmbesc și ție…dragul meu. Azi e soare și în sufletul meu, pentru că am trimis cu noaptea toate gândurile născute din neiubire de mine, din neiubirea de ieri. Azi mă iubesc un pic mai mult decât ieri și dacă mâine mă voi putea iubi și mai mult, o voi face, pentru că știu acum de unde să-mi iau iubirea: din zâmbetul mugurilor albi ce s-au deschis în flori udate cu dragostea mea, din zâmbetul sufletului ce se află alături de mine, din zâmbetul inimii ce bate neîncetat și pe care am simțit-o mângâind cana de lut din care îmi beau în fiecare zi apa neuitării, din sufletul meu pe care ți l-am deschis timid pe o petală de mac. Asta era raza de soare ce-mi mângâia genele… zâmbetul tău de dimineață…acum știu să zâmbesc și să-mi spun: - Bine m-am regăsit...zâmbesc din nou!