Ora 13. 25

anul 2016, în București primăvara cu o zi înaintea bunei vestiri Ies înfrigurat din căminul de nefamiliști mă îndrept spre Unirii o tânără cântă vivaldi la vioară mă vede o cunosc mă recunoaște și merg mai departe ora 14. 20 Sunt în fața băncii mă duc la ghișeul domnișoarei Cristina (de fapt numele ei real este Elisabeta) fără să-i cer îmi dă situația contului plec neliniștit și nu înțeleg ce dracu se petrece cu mine Până la ora 16. 25 citesc în Humanitas ceva din proust răsfoiesc "Solenoid" de cărtărăscu ("despre anomaliile lui", un jurnal al lui ce-ar fi dacă,,,) Mă întreb ce fac alți poeți mai puțin celebri asta e, zic, în arterele mele curge prea mult sânge mă întreb încă o data ce naiba am, în ce parte a orașului ar trebui să merg ca să nu mă mai doară? Iau un taxi spre romană însă de aici orașul pare un vis am 40 de ani trăiesc la limită pe o bancă publică din cișmigiu Curând îmi dau seama că deși nu îmi înțeleg trupul cred totuși în cărtărăscu și în anomaliile lui.