Avatar

Luna clătina pe ape Valurile ce se-ntorc, Și pleznea pecetea spumei Într-un corn de inorog. Iară sîngele despică, - dîră grea închisă-n nod - Șoldul zdrumicat de ramuri Și-al pădurii gri norod. Un sobol ieșit din humă Și un stol de blînzi hîrciogi Clătinau numai prin preajmă Liotă de inorogi. O fecioară prinsă-n văluri Ostoia un lung suspin, Izvora din umăr brațu-i, Ramură de caolin. Arăta spre o ruină, Dănțuind în umezi muri. Colbul drumului scînteie, Învelind străvechii nuri. Din al sorbului luceafăr Zmălțuit cu nestemate, Izvora lumină blîndă, Cu canafuri de stindarde. ...................... Avatarul mi se-nchise, Cum din lacrimi iese sarea! Și-ntre ele, pare-mi-se, Dănțuia în ochi uitarea ...