NC

că există câțiva comentatori adevărați. Nu vreau să jignesc pe nimeni. Dar știi cu siguranță la cine mă refer. Să pierzi sau să câștigi un comentator? O banalitate în comparație cu sute de cititori ce lecturează toate aceste texte.

P.S: Când scriu, mă gândesc în primul rând la cititori; nu la replicile favorabile sau defavorabile ce le voi primi pe marginea acestor fragmente.

Cu respect, N.C.

cred că în privința stilului vă înșelați. Recomand să lecturați toate textele ale acestui autor și atunci, cu siguranță, veți gândi altfel. Veți sesiza progresul Emmei Greceanu.
Analogiile cu alte texte nu sunt altceva decât niște constituente prea puțin importante pentru analiza sau aprecierea anumitor proze. Pe deasupra, la Emma Greceanu se observă o particularitate aparte: frazele sunt gândite până la semnificația detaliului.

Emma, aștept continuarea acestui text... indiferent de părerile mai mult sau mai puțin subiective.

gândit acest fragment. Există câteva preparative lingvistice, combinații de cuvinte ce conferă acestui brac ceea ce tind să numesc \"plăcerea lecturii\":
Strigă ea, renunțând la ultimele ziduri; ...am fost năucit de complexitatea…, de adâncimea durerii tale..., ...sufletul să sângereze..., ...nu mai știu cum să respir câteodată. Evident că exemplele ar putea continua.
Se simte, însă, și altceva. Aici autorul recurge și la anumite sinonime ce anulează banalitatea narațiunii; îi conferă un grad ridicat de literalitate.
Concluzionez: un progres remarcabil!
Vă felicit, domnule Lesenciuc! Vă felicit pentru faptul că ați înțeles că fiecare frază, fiecare cuvânt trebuie gândit, căutat, pus acolo unde îi e locul.

Cu respect, N.C.

plăcut de straniu. O moarte a personajului principal ce se vrea, mai degrabă, doar o simplă trecere dincolo, în dimensiunea visată de Savastie; în spațiul căutat, zugrăvit ori imaginat aici, în această viață.
Se poate observa faptul că autorul mănuiește cu deosebită ușurință tehnicile literalității, descompune întregul compozițional în frânturi de sesizări subtile; accentuează ideea guvernatoare a textului tocmai cu ajutorul acestei capacități native pe baza căreia retușează anumite aspecte ale existenței, ducându-le până la gradul de sacralitate.

Cu prietenie,
N.C.

Frapează similitudinea personajului principal cu o insectă mutilată, „elitrele fiindu-i smulse și neputința zborului transformându-se într-o târâre pe brânci, ca o omidă sfârtecată”. Stranie se dovedește și întoarcerea lui Savastie la starețul Pamfilie: „Ai plecat bogat… și te întorci cu fântâna secată”. Însă lumea din Kemerovo în plămădeală de imagini apar în spatele realității visului.
Într-adevăr, pentru a reda într-un mod cât mai complex și complet divergența spațiului sacrosanct al chiliei față de lumea obișnuitului, cea a păcatului ori a unui firesc dus până la gradul de subzistență, autorul se folosește de visul personajului principal, atât de bine inclus în respectivul fragment. O reverie plină de simboluri, o simbolistică în care apare șarpele, colacul rumenit, clinchetul cristalin al râsului și o mulțime de alte enumerații demne de a evidenția ansamblul revelator al aspirației către spațiul sacralității. Și ca un element esențial în osatura acestui vis reprezintă tocmai Domnul.
Comentariul pe baza acestui fragment ar putea continua, numai că cititorul poate remarca și alte ipostaze ale „vidului-vis”, ca o punte de trecere între lumea obișnuită spre cea sacerdotală.
În concluzie, fragmentul de față se încadrează în acea categorie de texte care rămân imprimate undeva pe vela veciei, care au darul de a rămâne în memorie asemenea picturilor din bisericile altor epoci.

...sunt obligatorii. Când redactați textele (în Word) obligatoriu trebuie să selectați limba română. Am sesizat că \"ș\"-ul îl scrieți într-un mod ciudat. Cred că inițial scrieți \"s\" apoi amplasați sub acest semn o virgulă.
Altfel... altfel textul e gândit foarte bine. Se simte un ritm aparte (cursiv și plăcut lecturii). Posibil că e rodul unei lecturi antecedente sau, de ce nu, viptul originalității.
\"O moarte chinuitoare, sfașiată de animale salbatice cu instinct anost de supraviețuire, avand doar un ochi deschis, iar căldura dogoritoare ce impunge trupul paralizat de soare, e doar o amintire.\"

Cu respect,
N.C.

Ideea acestui poem induce ipostaze de ipohondrie, un fel de regret ]n fața trecutului trecut în uitare. Apare chiar și un refuz (confuz), un gen de ignorare a durerilor de dincolo de haturile scurgerii timpului, glisării adolescenței într-un prezent suspendat undeva la liziera durerii.
Singurele erori, ce-i drept corectabile, constau în anumite cuvinte eronate gramatical: \"adoleșcența\" corectați în adolescența, \"deodat\", etc.

Cu prietenie,
N.C.

P.S: Într-un trecut oarecare, încrustat undeva la liziera amintirii cu uitarea, am fost și eu (cred!?) în Poienile de sub Munte

Într-adevăr, cum mă așteptam așa se și întâmplă: subiectul se complică, personajele capătă contur, Savastie, colindând gubernii îndepărtate, lucrează în van timp de trei zile la o icoană ce se destrămase în neputința culorilor.
Se simte un fel de neputință, osteneală din partea personajului principal, pentru ca întregul fragment să planeze undeva la haturile misterului cu realitate.

Cu stimă,
N.C.

Dincolo de râvna de cunoaștere a sacralității, dincolo de hieratismul personajului principal, în acest fragment autorul aduce în prim-plan și o altă latură a umanului: cea telurică, cea în care ispita, hula sau aspectele unui libertinaj firesc conturează caracterul puternic al lui Savastie.

„Dacă poetul blestemat al sufletului meu, Baudelaire, ar vedea un astfel de trup, cu siguranță că florile răului ar înflori din nou în grădinile păcatului!” – iată o subtilă analiză a luptei duse între aspirațiile (latura tăinuită a eroului) și firescul existențial (opreliști, tentații sau ceea ce subliniază faptul că nu putem fi mai mult decât… oameni).
Per ansamblu această proză devine tot mai interesantă, mistică și atât de bine conturată grație stilului și procedeelor artistice (originale) de care se folosește autorul.

Cu stimă,
N.C.

Cum mă și așteptam subiectul curge lin, plăcut, firesc. Apar anumite elemente de mister, demne de a accentua luptele lăuntrice ale personajului principal. Dialogurile denotă tocmai acea atmosferă pierdută în negura timpului, în spațiul vastității în care se încearcă reinventarea sacralității.
Continuând ideea lui Mihai Traista, subliniez faptul că: \"Это одно из лучших произведений, которых я прочитал за последнее время.\"

Cu prietenie,
N.C.

Într-adevăr, se remarcă în text (dacă amalgamăm toate fragmentele ale acestei scrieri) o puternică sforțare interioară a personajului principal; dorința acestuia de a depăși limitele obișnuitului, de a evada dincolo de firescul cenușiu, de a căuta într-un „calendar aparent indescifrabil” posibilitatea dezertării dincolo de propria persoană. Gabriel se caută pe sine însuși pentru a se descoperi dincolo de dominația bolii, dincolo de realul în care coabitează; pentru a-și defini propria identitate în cadranul viselor și propriilor dorințe.
Totodată textul abundă de pluralitatea tertipurilor, elementelor demne de a sublinia și accentua itinerariile întortocheate ale personajului, elemente ce fasonează o lume originală în care melanjul misterului cu avana realitate înfiripă o altfel de dimensiune: cea a suferințelor.

Cu prietenie,
N.C.

Într-adevăr, cum remarcă și doamna Carmen, acest text abundă de conotațiile unui stil bine definit. Datorită limbajului elaborat, specific temporalului și spațialității reliefate de subiect, construiți un univers plin de mister, misticism și mirificul timpului în care gravitează personajele dumneavoastră.
„Portrete expresive din spatele cărora te privea o lume fantastică. Uneori grotescă, alteori apollinică, demonizată sau serafică. Așa cum este lumea asta presărată cu fizionomiile noastre umile.”
Un accent deosebit trebuie pus ți pe descrierile la care recurgeri; la jocurile de cuvinte; combinații demne de a induce în mintea cititorului veridicitatea spațiului Rusiei situate dincolo de un perceptibil obișnuit.
„Chipuri aspre cu mustăți falnice, încovrigate, cenușii ca zgura rămasă după sudură, negre ca lințoliul atârnat de gardurile vieții, blonde ca mierea coaptă, ori roșcovane ca pămătufuri de mătură împletită. „

„…cititorii nostri comuni sa nu ramana cu falsa impresie ca jucam ping-pong cu stelutele.” Nu! Nicidecum. Adevărata valoare trece dincolo de orice îndoială.

Cu respect și prietenie,
N.C.

cea a Rusiei vechi; un spațiu în care sacralitatea și teluricul melanjează într-un întreg unitar bine definit.
Savastie Alexeevici Karpin pare a fi o verigă perfect închegată în croiul acțiunilor și-n atmosfera timpurile apuse. \"Un om care simțea prin toți porii degetelor sale lungi ca de pianist valoarea antropomorfică a fiecărei linii ce reprezenta un chip sau un trup pe care urma să-l redefinească pe hârtie.\"
Un pictor religios, rob deplin al patimii ce i se putea citi în cărbunii privirii, în acea istorie tenebroasă pare a întruchipa tocmai o parte din sufletul sacralității pogorât întru ispășirea infamiei umane.
Aștept continuarea!

Cu stimă,
N.C.

Îmi place acest gen de proză. În structura ori croiul textului se simte un soi de mister, ceva ce duce dincolo de firescul teluric. Personajele gravitează în melanjul de croiuri și elemente amintind, oarecum, o lume îndepărtată, inaccesibilă muritorului de rând.

\"Adevărul mi s-a dezvăluit abia mai tîrziu, pe la treizeci și cinci de ani într-o zi de vară, cînd tolănit pe o pernă în grădina casei mele, lîngă havuzul care susura răcoare încercam cîteva acorduri dificile la lăută. Servitorul mi-a spus că mă caută un călător, iar cînd i-am spus să-l invite înăuntru așa cum se cuvine, m-am trezit în fața unui bătrîn în veșminte albe, cu barba ninsă și turban verde de hagiu.\"

Aștept continuarea.
Cu stimă,
concitadinul N.C.

în care, într-un spațiu aparent schematic (zic aparent pentru că, în fond, cu fiecare fragment deducem complexitatea acestui interval)se derulează scenetele demne de o sagă veridică, episoadele situate undeva la hatul romanescului cu exclusivismul excentric.
Frapează dialogurile atât de bine integrate în textura textului; dialoguri ce induc impulsurile intrigii.

Aștept continuarea textului (în română) având în vedere faptul că avusem plăcerea de a-l lectura în limba maternă a autorului.

Cu prietenie,
N.C.

croit cu atenție. Anumite \"complexități\" din structura frazelor denotă dorința de relatare a misterului dus până la nivelul metempsihozei. Ceea ce este pură ficțiune, relatat cu ajutorul elementului suprareal în context - aripi, se metamorfozează, treptat, într-o realitate posibilă.

În concluzie, un text ce se vrea \"altceva\". Din punct de vedere subiectiv e un text \"excelent\".

Cu prietenie,
N.C.

e un text incitant; nu doar prin subiect și relații dintre personaje, dar și prin stilul scrierii. În fiecare fragment se simte stilul dumneavoastră inconfundabil.
Ați observat cu siguranță că după un timp, după ce \"vă adânciți\" în text, aveți impresia că ideile se creionează mai ușor. Acest fapt e remarcat și de cititori. În arealul \"Inelului...\" se simte o dorință acerbă de lectură, setea de cunoaștere a subiectului și râvna de cufundare în istoricul indefinibil (verosimil) eboșat de personajele mitice.
Totodată frapează și dialogul; aici, e un fel de continuitate și conturare a întregului; uneori presărat cu mister: \"Este un semn necunoscut nouă...\"; alteori necesar pentru a explica subterfugiile întregului areal: \"Dacă ne va dărui libertatea, vom pleca spre Voh, după ce îi vom aduce bogățiile.\"

Personal, acest text îl citesc în format de hârtie, imprimat; atunci când simt că trebuie să caut și altceva; ceea ce depășește contextul uzualului.

Cu prietenie,
N.Cornescian

Astfel, în fața noastră nu avem lighioane; sunt doar măștile izolate ale speciei umane; personajele în conflict ce nu se deosebesc unul de altul ci, mai degrabă, constituie componente complementare. De aici rezultă faptul că semantica elementelor izolate ( căprioara, lupul, omul...) cauzează o moarte obligatorie, generată de spațiul primordial, cel al naturii. Sistemul acestei scrieri se supune realității pentru a genera în subconștientul cititorului ficțiunea fantasmagoriilor feerice…

Iar în ceea ce privește surplusul sau lipsa anumitor semne de punctuație, accentuează și mai mult faptul că autorul e atras de ideea textului și nicidecum de aspectul formei. Evident că întregul text trebuie citit ca o alegorie.

,în cazul acestui text, constituie un melanj de instincte specifice sferei jivinelor cu sentimente (imposibile) ca rezultanta ultimului cuvânt: \"Omul...\"
\"...se tăvăli în patul de frunze moarte\" - o inversiune subtilă ce creionează în planul secund spectrul regnului vegetal.

Atenție la folosirea virgulelor (înțeleg graba!). \"...starea de aproape inerție...\" lesne, domnule Lesenciuc, se poate înlocui cu \"starea sinonimă inerției parțiale...\"

Per ansamblu: un text reușit. (Ideea morții mă fascinează).

Cu prietenie,
N.Cornescian

\"Ești mereu copil în întuneric...\" frumos spus, puternic. De altfel întregul fragment e scris într-un registru perfectibil. Textul trebuie citit cu atenție pentru a pricepe ingerința generată de trăiri subiective.
\"Te afunzi în căutarea unui sens real\" - asemenea texte îți reflectă sufletul aidoma oglinzii suspendate în vestibulul veciei.

Aștept și alte fragmente!
Cu admirație,
N. Cornescian