Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Articoleevents

E, de la Eliad

3 min lectură·
Mediu

De la o vreme încoace serile ce poartă semnătura poezie.ro sunt din ce în ce mai frumoase. Nu știu de ce. Poate pentru că în sufletele noastre este încă frumos și soare, sau pentru că toamna se numără poeții..

Seara de azi a fost una dintre acelea care ai vrea să nu se mai termine.
Veți vedea, a fost o seară superbă.

Radu ne-a mai invitat și azi să trecem la microfonul singuratic. Și am trecut, eh, unii dintre noi.
Pentru început am servit cu toții o porție de carte, deoarece am avut și o lansare.
“De vorbă cu mine și cu Valea Jiului”
Lupișor l-a adus în mijlocul nostru pe Alex Dumitriu.

\"Image


Tînărul, mult prea tînărul Alexandru Dumitriu privind și povestind o istorie a Văii Jiului așa cum o vede el.
Un alt punct de vedere, și poate, de ce nu, o analiză mult mai profundă.

Rînd pe rînd, au ajuns în fața solitarului microfon mulți dintre agonici și prietenii lor.
Astfel, pe scenă urcînd Alexandra Mihalcea , Constantin Paiu, Camelia Petre, Livia Camciuc, Traian Rotarescu, cronicarul nostru, Doru, Andrei Pavel, Sandu Alexandru și nu în ultimul rînd, Ela.


Iar sala... Sala era neîncăpătoare în această zi. Cu greu mai găseai un loc unde să poți să stai. Și ați face bine să ne credeți.


\"Image


\"Image

\"Image

Mare ne-a fost bucuria să îi avem alături pe cei din trupa de teatru Toma Caragiu, mai exact pe regizorul Dan Simion, pe Bogdan Gagu, Silvia Simion, Cristi Vasilică, ce mai încoace și încolo, întreaga trupă.
Să nu vă închipuiți că au fost numai ei, nu, am fost mai mulți, mulți non microbiști sau pur și simplu oameni care doresc să petreacă orice zi de joi cu familia poezie.ro.


\"Image


\"Image

\"Image


Au fost așadar Florin Bratu, Robert Mîndroiu, Florin Hălălău și Diana Iepure, Sache, Răzvan Drăgoi, Loredana Caloian, Adina Batîr, Pan și Ioana.
Însă așa cum spuneam , mult prea mulți am umplut azi Eliadul.

Între lansarea de carte și sunetul melodios al poeziilor recitate, ne-am delectat sau ne-am trezit din melancolie pe muzica lui Daniel Făt, care în curînd, din cîte am înțeles de la Radu, va lansa un nou album. Și nu a fost singurul moment de muzică.
A mai cîntat și Vampirul, care ne-a ajutat la tradiționala cîntare de La mulți ani, pentru cea sărbătorită.

\"Image


\"Image


\"Image

Cu întârzierea, de acum devenită tradiție, a sosit și sărbătorita Ela, dulcea Ela care ne-a recitat mai întâi versurile poeziilor semnate de Paul și Ioana Bogdan, iar apoi ne-a luat într-o călătorie prin versurile poeziilor din colajul primit în dar de la agonici acum cîteva zile, de ziua ei. Cu această ocazie, La mulți ani, Ela!!!

\"Image


Ne-am despărțit unii de alții în sunet de chitară, bucurîndu-ne, ca de fiecare dată, de regăsire.

Și așa, s-a mai scris o filă despre frumoasele zile de joi, de la Eliad.

Vă așteptăm și pe voi. Bineînțeles, joi.



*Poze: Doru Alexandru
017.718
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Articole
Cuvinte
479
Citire
3 min
Actualizat

Cum sa citezi

Nane Samargescu. “E, de la Eliad.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/nane-samargescu/articol/143220/e-de-la-eliad

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@ela-victoria-lucaELEla Victoria Luca
A fost poezie, lansare de carte, poezie în cântec, poezie recitată, ascultată, aplaudată, cărți făcute castel, mesele vii, chitară spre final, ca-ntre prieteni, scena acoperită de versuri. Nimic nu a lipsit la Eliad aseară, desigur eu târziu ajungând.
Uneori nici cuvintele nu pot reda atmosfera poetică și caldă, Nancy prin această îmbinare între descriptiv și imagine reușește să o readucă intens.Într-adevăr:
\"De la o vreme încoace serile ce poartă semnătura poezie.ro sunt din ce în ce mai frumoase. Nu știu de ce. Poate pentru că în sufletele noastre este încă frumos și soare, sau pentru că toamna se numără poeții..\"

Mulțumim, felicitări încă o dată pentru Alexandru Dimitriu.

Nancy, să fii mereu prezentă pentru a ne rescrie prezența la Eliad, în fiecare joi.

Ela
0