Poezie
Fuga lui Adam
1 min lectură·
Mediu
o ultimă frunză-ntr-un ultim copac,
precum un drapel de pânză-nvechită
pe pajiștea arsă de vântul sărac
e frig, simți în ierburi o fiară pitită
încerci să te-ascunzi, fiori te înhață -
prea șubred e stratul de frunze de jos,
prea slab să faci răului față
și fugi, simți pe urme un lup fioros
de tine se ține femeia fragilă,
frumoasa pereche din tine luată
îi vezi gâfâitul și truda - ți-e milă,
în brațele tale-o ridici deodată
alergi și comoara-ți scâncește ușor
inima-ți parcă mai tainic tresaltă -
te-oprești,o privești și-o așezi binișor
pe gruiul cu mușchi, lângă ochiul de baltă
nu e Edenul, da-i bine-mpreună,
iubirea din jertfă se naște-ntre voi -
din ceruri, o rază de har vă-ncunună
plângeți privindu-vă tineri și goi
003614
0