Poezie
la porțile toamnei
1 min lectură·
Mediu
toamna
corabie străveche pe valuri de aramă
vântul
hamalul credincios descărcându-i comorile
copacii
această mulțime ce stă cu brațele întinse
frunzele
foșnet de stofe, catifele, mătăsuri
(undeva
într-un sipet mic
inima mea:
nici un pom nu tânjește-a se pricopsi cu-așa rod
drept care
inima mea
de-acuma fosilă
va fi ascunsă-ntr-o crăpătură
de pământ, de piept, de stâncă
să spună iernii de mâine
povestea celei veri
de ieri)
ploaia
pianist îndoliat cu degete reci-
parcă tresar
dealuri bătrâne din somnul de veci
zbor de cocori peste care deșarte,
bătăi de aripi agale
prea trist mugesc boii,
prea seamănă toamna c-o doină de jale...
003018
0