scrisoare mării

vedeai cum timpul îl doboară din zi în zi mai slab înainta prin tine o scamă-n infinitul albăstrui din coaja unei bărci soioase lupta cu hohotu-ți năprasnic îi furasei mintea, puterea și norocul, dar te-a învins bătrânul slăbănog și n-ai știut... ai tot crezut că fără de vânat o să se stingă că vânătorul fără prad-o să dispere l-ai lăsat fără păsări să lupte cu stihia cu peștele trei zile departe de lume l-ai gonit spre răsărit te-ai amestecat apoi cu fiarele ce-i devorau câștigul , truda ba i-ai sărat și rănile din palme- ajuns pe țărm mai singuratic decât fusese vreodată urca sub raza lunii povârnișul și greu catargu-i apăsa spinarea - căzu îngenuncheat pe pietre sub povară cum un condamnat sub cruce neputincios priveai - și-ai început să plângi cu valuri verzi... te-nvinsese bătrânul pescar cu dragostea-i nețărmuită...