Jurnal
scrisoare mării
(aluzie la \"Bătrânul și marea\" de Ernest Hemingway)
1 min lectură·
Mediu
vedeai cum timpul îl doboară
din zi în zi mai slab înainta prin tine
o scamă-n infinitul albăstrui
din coaja unei bărci soioase
lupta cu hohotu-ți năprasnic
îi furasei mintea, puterea și norocul,
dar te-a învins bătrânul slăbănog
și n-ai știut...
ai tot crezut că fără de vânat o să se stingă
că vânătorul fără prad-o să dispere
l-ai lăsat fără păsări
să lupte cu stihia
cu peștele
trei zile departe de lume
l-ai gonit spre răsărit
te-ai amestecat apoi
cu fiarele ce-i devorau câștigul , truda
ba i-ai sărat și rănile din palme-
ajuns pe țărm
mai singuratic decât fusese vreodată
urca sub raza lunii povârnișul
și greu catargu-i apăsa spinarea -
căzu îngenuncheat pe pietre sub povară
cum un condamnat sub cruce
neputincios
priveai - și-ai început
să plângi cu valuri verzi...
te-nvinsese bătrânul pescar
cu dragostea-i nețărmuită...
043.366
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Murza Narcis Ioel
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 140
- Citire
- 1 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Murza Narcis Ioel. “scrisoare mării.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/murza-narcis-ioel/jurnal/1818349/scrisoare-mariiComentarii (4)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
mulțumesc de semn și trecere.s-ar putea ca unii vizitatori să nu fi citit cartea, de unde și \"aluzia\".
pe mine m-a impresionat mult povestea pescarului ... poate altădată o să scriu mai mult :)
pe mine m-a impresionat mult povestea pescarului ... poate altădată o să scriu mai mult :)
0
Narcis, cartea lui Hemingwai este una din cărțile de bază ale omenirii! Așa că cei care nu au citit-o vor pierde un crâmpei de viață și un exemplu de cum poți deveni om întreg pe mare. Textul tău este unul sensibil și povestea bătrânului pescar încheiată de tine apoteotic, ca a unui Christ aplecat sub crucea grea de ape a catargului, a stârnit în sufletul meu, legat de mare dintotdeauna, amintiri duioase.
Cu prietenie, Emil Iliescu
Cu prietenie, Emil Iliescu
0
mulțumesc de trecere.
mi-a plăcut că ai mers cu gândirea până la esențe:)
îți amintești poate, \"capul peștelui \",bătrânul l-a lăsat lui Pedrico...s-ar putea o aluzie la Mântuitor, care a spus că sf. apostol Petru va fi piatra de temelie a Bisericii (?!)
oricum, \"este o carte de căpătâi\".omul deși teoretic pare învins de \"rechini\", de \"valuri\", rămâne totuși un biruitor al destinului său prin voință și sentiment .

LIM.