definitie in trei

Am fost primul tău cititor. Las un semn aici, pentru că și eu, cândva

am vrut sa inventez
reteta fericirii, masina de citit gandurile, ciocolata cu menta, cuvantul care sa iti spuna cat te-am iubit, formula de crescut mare, dumnezeul care indeplineste mai mult de trei dorinte.

Între timp, am văzut că erau și alții și alții le inventau mereu, pentru ei înșiși, așa că mi-a fost mult mai simplu să le redescopăr. Deosebită prima definiție.

o sa pot privi in sus la spectacolul divin pe care unii il numesc continuare
interesant punct de vedere

Alina, acea parte identifica, evident, copilaria. Sunt convinsa ca si din cauza aceasta ti s-a parut deosebita.
In ceea ce priveste redescoperirile, o parte le-am trait pe pielea mea, in special muntii, dar nu a fost aceeasi senzatie decat cea care ar fi fost daca eu insami i-as fi descoperit, asta simt, cu asta defilez.
Multumesc.

Inca mai visez la o forma sau alta de nemurire? Poate ca da.
Daca viata dupa moarte nu exista atunci sigur prelungirile noastre in cer...

Lavi, cînd eram mic, frecventam un cinematograf pitoresc,de cartier, plin de culoare locală (cu mulți bruneți gălăgioși), cinematograful 8 Mai, unde rulau filmele pe care Noru Ghinea le amintește în Anii cinematografului său. Bucuria cea mare era că unele dintre ele rulau ,,în continuare\" și pentru 2 lei aveam parte de 6-8 ore de fericire, de visare...de inventică.
Senzazția de plutire, de cădere, de pe atunci o am și eu (vezi, dacă ai vreme, poemul ,,Acrobat în cădere\", pe care l-am și publicat de cîteva ori, în variante.

Draga Lavinia, asi fi vrut sa-ti scriu cateva cuvinte despre ideea ta. Nu am reusit sa \"produc\" nimic. Singurul mesaj pe care ti-l pot transmite este poezia \"IMENSA CLIPA\". Citeste-o daca vrei.Se potriveste perfect cu imaginea creata de tine.Felicitari.

cumva, pe când mă plimbam prin galeria cu viță de aur, pritoceam să construiesc ghiventul divin,
niciodată n-am reușit să-mi duc proiectul până la capăt, intervenea totdeauna câte ceva neprevăzut,
acum am gura amară și îmi stăruie în minte faptul că de fiecare dată mă intersectam pe alee cu o instanță care îmi spunea invariabil: bună ziua zădărnicie; că îi răspundeam să nu mă mai sperie de moarte; că niciodată nu mă gândisem să privesc cerul unde era posibil să fie niște semne; acum nu mai contează fiindcă am presimțiri și îmi pun întrebări de unul singur, într-o doară.

Tudor, nici nu ai idee cat de bine mi-a cazut faptul ca ideea aceea de continuare a fost inteleasa( deseori sunt acuzata ca nu ma exprim inteligibil) si stii, dupa ce am citit comentariul tau am vazut primele cinematografe americane din aer liber, in care stateai in masina( decapotabila de preferinta) si asteptai o continuare, de doi lei continuare, aveti?
Daca nu din mare, se poate insa si din iarba, important este sa privesti tot in sus.
Chiar acum merg sa citesc, mi-ai starnit o curiozitate maxima.

Adrian, este teribil, nu-i asa? Cateodata mai veneai tu cu zambetul( eu aduceam vinul), de data aceasta insa ai presimtiri si eu am presimtiri, ce sa fac oare cu ele?