Aș călca pe stânci ascuțite iar cu tălpile rănite
Aș veni târâș timidă spre tine.
M-aș fâstici la vederea ta, m-aș înroși și mi-ar fi ciudă.
Mi-ar fi ciudă pe stâncile tari, nemișcate și aș
Oare cui semeni ?
Se zvonește șuierând printre nori că ți-ai găsit apusul
Întâmplător…eram acolo când a asfințit și s-a făcut
Întuneric.
Nimic din ceea ce fusese înainte nu a rămas la fel
Tragi perdeaua și cerul încolțeste aprinzând muguri de căldură
Trimițându-i glonț spre granița morții.
Îmi pasă dacă te vei strecura și vei scăpa ca altădată?
De tunetele ucigătoare, de căldura ce
Crima de la 85
Trecându-ți degetele prin păr, te murdărești
De sânge închegat însă nu știi de e al tău sau nu.
O fi ceva străin sau te-ai rănit în drum spre înălțare?
Cu gâtul amorțit, genele
Imperfect, dar haotic aranjat gustului meu
Tulbure, dar îndeajuns de lucid pentru a mă calma,
Depravat, dar cu un gust amărui și caramelizat
Monoton uneori, însă plin de sclipiri sacadate
Străin sunt acestui sentiment de sălbăticiune
Însă libertatea ce o am mă încoltește, mă
Oprește din alergat și mă izbește de pământ.
Nu se întâmplă des însă un lan verde
Nu-mi mai aduce bucuria
